Burduja, discuții importante la Bruxelles despre PNRR: ”Depunem toate eforturile pentru ca România să nu piardă niciun euro” Webpress, 3 martie 2025 „Așa cum am promis, am revenit la Bruxelles, cu o agendă plină, pe care o aducem în fața partenerilor europeni. Discutăm despre PNRR, unde depunem toate eforturile pentru ca România să nu piardă niciun euro. Acești bani sunt o resursă indispensabilă pentru proiectele pe care le avem, iar noi avem obligația de a-i valorifica. Vom lua toate măsurile necesare, oricât ar fi de grele, pentru a realiza acest obiectiv, atât pentru reformele, cât și pentru investițiile din sectorul energetic românesc”, a scris luni seara, pe Facebook, ministrul Energiei. Acesta a precizat că va solicita cu argumente clare prelungire a perioadei de tranziție pentru termocentralele pe cărbune, acesta fiind o resursă de bază, care „ne-a salvat în momentele grele din ultimii ani”.„Abordez frontal și situația din sectorul energetic. Așa cum am promis, revin în fața partenerilor noștri cu argumente clare pentru a obține o prelungire a perioadei de tranziție pentru termocentralele pe cărbune. Nu am acceptat și nu voi accepta să închidem niciun MW fără să punem în loc o resursă echivalentă de producție de energie în bandă. Cărbunele a fost resursa care ne-a salvat în momentele grele din ultimii ani și rămâne de bază. Trebuie să avem timpul necesar pentru a asigura o tranziție echilibrată, fără șocuri economice și sociale. În joc sunt siguranța energetică a țării și locurile de muncă”, a punctat el.Burduja a mai transmis că efortul de a prelungi exploatarea carierelor de cărbune și a termocentralelor de la Complexul Energetic Oltenia l-a început la nivelul Guvernului României de peste un an și jumătate, desfășurând în acest scop peste zece misiuni de lucru la Bruxelles.„Constat că mulți ‘se pricep’, discută din tribună, fluieră sau aplaudă, în funcție de interesele lor mărunte. Eu am fost și voi rămâne consecvent. Efortul de a prelungi exploatarea carierelor de cărbune și a termocentralelor de la Complexul Energetic Oltenia l-am început la nivelul Guvernului României de peste un an și jumătate și am desfășurat în acest scop peste zece misiuni de lucru la Bruxelles. M-am bazat pe un principiu clar, pe care l-am susținut din debutul mandatului meu și de la care nu mă abat: energia României trebuie să fie sigură, accesibilă și curată – în această ordine de priorități”, a adăugat șeful de la Energie.În opinia sa, misiunea rămâne în continuare deosebit de dificilă și este înțelept să avem așteptări realiste. „Trebuie să obținem acordul Comisiei Europene pentru ajustarea PNRR, renegocierea planului de restructurare al CEO, amendarea legii decarbonizării”, a mai scris Burduja.Acesta a subliniat că în „discuțiile complicate din aceste zile” de la Bruxelles, nu va evita tema competitivității Europei, mai ales în actualul context regional și global. „Avem nevoie de o nouă abordare, de soluții care să asigure un echilibru între obiectivele climatice și nevoia de a rămâne competitivi pe piața globală. Avem nevoie și de interconexiuni care să permită funcționarea integrată a pieței europene de energie. Cu cât economiile europene sunt mai puternice, cu atât obiectivele legate de propria securitate sunt mai ușor de realizat. Consolidarea securității Europei nu se poate face fără resurse, iar resursele vin mai ales din performanța economică”, a mai scris ministrul Energiei pe pagina de socializare. Comunicate noi Stiri Sebastian Burduja
Stiri DIGI România: Liderul Rețelelor Mobile și Impactul Asupra Consumatorilor în Era Digitală 8 septembrie 2026 DIGI România a obținut certificarea Opensignal pentru cea mai bună calitate a rețelei mobile, subliniind angajamentul său față de excelență și impactul asupra consumatorilor. Citește mai mult
Incident teribil în Capitală, în fața Jandarmeriei – Un bărbat, rănit grav în stația de autobuz după ce un copac a căzut peste el – FOTO 24 noiembrie 2022 Pe Strada Jandarmeriei, nr. 9 – 11, un copac a căzut peste un autovehicul și pe refugiul unei stații STB. Un bărbat în vârstă de 46 ani a fost rănit. Acesta a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgență Elias, pentru îngrijirile medicale necesare. Circulația rutieră a fost blocată total… Citește mai mult
Stiri Impactul Fumului de Incendii de Vegetație asupra Sănătății Publice în Timișoara 21 august 2026 Fumul de incendii de vegetație afectează sănătatea respiratorie a populației din Timișoara. Medicul Cristian Oancea avertizează asupra riscurilor. Citește mai mult