Diplomații ruși declarați persona non-grata culegeau informații din domenii de interes strategic – susțineau demersurile anticonstituționale ale grupării reținute de DIICOT, transmit SRI și DGPI Webpress, 6 martie 2025 Comunicatul SRI În urma acțiunilor specifice ale Serviciului Roman de Informații, în cooperare cu Direcția Generală de Informații a Apărării și cu Direcția Generală de Protecție Internă, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au instrumentat acțiuni care au condus la reținerea, în data de 05.03.2025, a unei grupări de cetățeni români, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trădare. Începând cu anul 2023, cetățenii români au organizat și derulat activități, inclusiv de constituire a unei grupări paramilitare, în vederea afectării ordinii constituționale a României, precum și derulării de acțiuni subversive cu caracter instigator în scopul influențării vieții socio-politice din țara noastră. În vederea îndeplinirii obiectivelor destabilizatoare, reprezentanți ai grupării au solicitat în mod activ sprijin din partea unor ofițeri din cadrul Ambasadei Federației Ruse. În cadrul aceleiași acțiuni, la propunerea DGIA și SRI, doi diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București au fost declarați persona non grata de către MAE, la data de 05.03.2025, în temeiul art. 9 alin. 1 al Convenției de la Viena din 18.04.1961 privind relațiile diplomatice, ratificată prin Decretul 566/1968. Cei doi diplomați ruși au desfășurat acțiuni de culegere de informații din domenii de interes strategic și au întreprins acțiuni de susținere a demersurilor anticonstituționale ale grupării. SRI împreună cu DGIA și DGPI vor continua monitorizarea atentă a acestor riscuri de securitate și vor informa prompt organele de aplicare a legii, în scopul apărării securității naționale. DIICOT, noi rețineri pentru TRĂDARE: negocieri cu agenți ruși pentru ieșirea României din NATO. Grupul era organizat ca o structură militară cu stat major Comunicatul DGPI În urma acțiunilor specifice ale Serviciului Român de Informații în cooperare cu Direcția Generală de Informații a Apărării și Direcția Generală de Protecție Internă, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au instrumentat acțiuni ce au condus la reținerea, în data de 05.03.2025, a unei grupări de cetățeni români, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trădare. Începând cu anul 2023, cetățenii români au organizat și derulat activități, inclusiv de constituire a unei grupări paramilitare, în vederea afectării ordinii constituționale a României, precum și derulării de acțiuni subversive cu caracter instigator în scopul influențării vieții socio-politice din țara noastră. În vederea îndeplinirii obiectivelor destabilizatoare, reprezentanți ai grupării au solicitat în mod activ sprijin din partea unor ofițeri din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București. În cadrul aceleiași acțiuni, la propunerea Direcției Generale de Informații a Apărării și a Serviciului Român de Informații, doi diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București au fost declarați persona non grata de către MAE, la data de 05.03.2025, în temeiul art. 9 alin. (1) al Convenției de la Viena din 18.04.1961 privind relațiile diplomatice, ratificată prin Decretul 566/1968. Cei doi diplomați ruși au desfășurat acțiuni de culegere de informații din domenii de interes strategic și au întreprins acțiuni de susținere a demersurilor anticonstituționale ale grupării. Direcția Generală de Protecție Internă împreună cu Serviciul Român de Informații și Direcția Generală de Informații a Apărării vor continua monitorizarea atentă a acestor riscuri de securitate și vor informa prompt organele de aplicare a legii, în scopul apărării securității naționale. Comunicate noi Stiri
Incident aviatic la granița Rusiei cu Statele Unite. Americanii spun că nu se tem 18 octombrie 2022 vioanele rusești „intrau și operau în zona de identificare a apărării aeriene din Alaska (ADIZ)”, se arată în comunicat, și „au rămas în spațiul aerian internațional și nu au intrat în spațiul aerian suveran american sau canadian”. „Activitatea recentă a Rusiei” în ADIZ „nu este văzută ca o amenințare și… Citește mai mult
Stiri Kievul în Fruntea Apărării Europene: O Analiză a Terorismului de Stat și Șantajului Nuclear al Kremlinului 25 mai 2026 Kievul devine un simbol al apărării Europei în fața agresiunii rusești, iar răspunsul internațional este esențial pentru a contracara amenințările Kremlinului. Citește mai mult
Turismul prinde aripi în Europa, America de Nord şi Australia şi suferă considerabil în Asia 6 iunie 20226 iunie 2022 Turiştii europeni şi americani au în plan să cheltuiască mai mult pe călătorii decât în perioada pre-pandemică. În acelaşi timp, turismul în Asia este afectat puternic de impactul restricţiilor din China. În pofida unor creșteri de prețuri atât la transport cât și la cazare, masă și servicii la destinație, turiștii… Citește mai mult