Alte două persoane au fost REȚINUTE în dosarul violențelor instigatorilor din Centrul Vechi. O persoană este arestată Webpress, 12 martie 2025 ”La data de 11 martie 2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva altor doi inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice”, a transmis, miercuri, Parchetul de pe lângă Trinunalul Bucureşti. Procurorii precizează că, în noaptea de 9-10 martie 2025, cei doi bărbaţi au exercitat acte de violenţă îndreptate împotriva dispozitivelor de jandarmi desfăşurate în Centrul vechi cu ocazia protestelor din faţa sediului Biroului Electoral Central, aruncând cu obiecte contondente în direcţia forţelor de ordine, iar prin aceasta au tulburat ordinea şi liniştea publică. ”În cauză sunt administrate şi alte probe pentru stabilirea tuturor urmărilor acţiunilor inculpaţilor, urmând a fi luate măsuri legale în consecinţă. De asemenea, se efectuează activităţi pentru identificarea tuturor persoanelor care au exercitat acte similare în contextul protestului amintit. Procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor doi inculpaţi, urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti cu propunere de arestare preventivă a acestora pentru 30 de zile”, au mai transmis procurorii. Marți, în același dosar au reţinuți trei bărbaţi. Dintre aceștia, unul a fost arestat, iar ceilalţi doi sunt în continuare cercetaţi, dar fără a se dispune măsuri preventive. Aceștia vor fi însă prezentaţi miercuri magistraţilor, urmând să se ia o decizie în cazul lor. Comunicate noi Stiri
3 zodii care au îngerul dreptății de partea lor în această vară. Sunt ferite de orice necaz 20 iulie 202320 iulie 2023 Top 3 zodii care au îngerul dreptății de partea lor în această vară Berbec În această perioadă, Soarele va continua să treacă prin a patra casă, cea a căminului și a familiei, aducând o conștientizare sporită a vieții tale private. Ești genul de persoană care acționează imediat și ai multe… Citește mai mult
Zodiile de femei pe care toți bărbații le ocolesc – nu faci casă bună cu ele! Materialistele horoscopului 21 noiembrie 2022 Există tipuri de femei care pur şi simplu nu reuşesc să menţină relaţii pe termen lung, iar acest lucru nu este neapărat un lucru bun pentru un bărbat. Leu Se ştie despre femeia Leu că este una dintre cele mai încăpăţânate şi arogante din tot zodiacul. Este în stare să… Citește mai mult
Sărbătoare 4 mai – Dezlegare la pește – Zi cu o importanță deosebită pentru credincioșii din țara noastră 4 mai 2022 Ortodoxe Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Monica, mama Fericitului Augustin (Dezlegare la peşte) Greco-catoliceSf. m. Pelaghia Romano-catoliceSf. Florian, m. Sfânta Muceniţă Pelaghia este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 4 mai. A trăit în timpul împăratului roman Diocleţian (284-305); făcea parte din clasa înaltă a societăţii din oraşul Tars,… Citește mai mult