Negocieri eșuate. Kremlinul anunţă că refuză o încetare temporară a focului Webpress, 13 martie 2025 Iuri Uşakov, consilierul lui Vladimir Putin pentru politică externă, a declarat joi la televiziunea de stat că Moscova doreşte un acord pe termen lung care să ţină cont de interesele sale, relatează Le Figaro. Pentru Kremlin, încetarea focului de 30 de zile propusă la finalul discuţiilor dintre Washington şi Kiev care au avut loc în Arabia Saudită nu ar fi „nimic mai mult decât un răgaz pentru trupele ucrainene”, a spus Uşakov. Totodată, Rusia a avertizat joi că va considera trimiterea forţelor europene de menţinere a păcii în Ucraina drept un „conflict armat direct” cu Moscova. „Este absolut inacceptabil pentru noi ca unităţi ale forţelor armate ale altor state să fie desfăşurate în Ucraina (…). Toate acestea ar însemna implicarea acestor ţări într-un conflict armat direct cu ţara noastră, la care vom răspunde cu toate mijloacele disponibile”, a declarat presei purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, comentând ideea ca ţări europene, aliate ale Kievului, să trimită un astfel de contingent în cazul unui acord privind încetarea ostilităţilor. Declaraţiile intervin în condiţiile în care o delegaţie americană a sosit joi la Moscova pentru a informa despre rezultatele discuţiilor purtate în Arabia Saudită cu Ucraina, în încercarea preşedintelui Donald Trump de a face pace între Rusia şi Ucraina, după un război care durează de mai bine de trei ani. De asemenea, Moscova a anunţat joi că a recucerit oraşul-cheie Sudja din Kursk, regiunea rusă unde forţele ucrainene au surprins anul trecut printr-o ofensivă menită să-i dea o pârghie pentru schimburi teritoriale în eventuale negocieri ulterioare de pace. Rusia este însă pe cale să alunge forţele ucrainene de aici, iar liderul rus Vladimir Putin chiar ar fi vizitat, miercuri, frontul de aici. Comunicate noi Stiri
Ana Maria Păcuraru: Realitatea continuă LUPTA cu Statul Paralel. NU ne lăsăm intimidați! NU cedăm șantajului! Suntem singura televiziune alături de români 12 decembrie 2024 De-a lungul anilor, am fost scutul care a protejat adevărul. Am fost sabia care a tăiat minciuna și corupția. Am fost vocea care a spus lucrurilor pe nume atunci când alții au tăcut. Iar pentru asta, suntem atacați. Pentru că am avut curajul să spunem adevărul, pentru că ne-am pus… Citește mai mult
Ce conține, de fapt, pâinea din magazinele românești – OTRAVĂ LA RAFT. InfoCons: „Gândiți-vă bine când o cumpărați!” 23 noiembrie 2022 „Gândiți-vă bine când cumpărați o pâine pentru că s-ar putea să ajungem să facem un sendviș cu doar două felii de pâine, deoarece conțin tot ce ne trebuie sau tot ce nu ne trebuie, fără a mai adăuga ceva. Noi am citit eticheta pentru tine, însă va trebui să o… Citește mai mult
FOTO | Teribilismul costă. Ce a făcut un tânăr de 17 ani pentru un videoclip pe TikTok. După ce s-a lăudat cu isprava, a primit o amendă usturătoare 3 februarie 2022 Tânărul de doar 17 ani a făcut publice imaginile pe TikTok, iar polițiștii s-au autosesizat. Acesta și-a recunoscut fapta și a fost sancționat conform prevederilor legii. S-a urcat pe un indicator rutier pentru vizualizări După ce s-a lăudat cu isprava de a se urca cu picioarele pe un indicator rutier, adolescentul… Citește mai mult