Veste proastă pentru români! Nu se mai dau fonduri pentru televizoare la Rabla Electrocasnice 2022. Anunțul Ministerului Mediului Webpress, 14 februarie 2022 „Totodată, au fost eliminate televizoarele din categoria echipamentelor eligibile, având în vedere faptul că în ultimi ani, au fost înlăturate din piaţă majoritatea televizoarelor, mari consumatoare de energie, iar programul gestionat de AFM a fost principalul catalizator în acest sens. Drept pentru care, prin această modificare se concentrează resursele alocate în anul 2022 pentru acest program către eficientizarea energetică şi în cazul celorlalte tipuri de echipamente, nu doar către piaţa de televizoare. Din sesiunile anterioare s-a constatat că multe persoane au rezervat voucherele, dar nu le-au utilizat, ceea ce a determinat o grevare inutilă a bugetului şi lipsa posibilităţii participării altor persoane în cadrul Programului. Prin modificările aduse Ghidului de finanţare se are în vedere responsabilizarea participanţilor în cadrul Programului, prin introducerea unor reguli mai stricte, în scopul utilizării eficiente a bugetului Fondului pentru mediu. Astfel, voucherul rezervat trebuie utilizat în perioada prevăzută în ghid, sub sancţiunea lipsei posibilităţii de a mai rezerva acelaşi tip de voucher în timpul anului calendaristic. Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic este un program de interes naţional, iar în urma sesiunilor din 2021 s-a decis modificarea ghidului de finanţare, în sensul introducerii unor prevederi mai restrictive în ceea ce priveşte utilizarea voucherelor, pentru a stimula nu doar generarea acestora, cât şi utilizarea efectivă”, a transmis Ministerul Mediului. Comunicate noi Stiri
Stiri Conflicte de autoritate: Decizia Curții Constituționale a Cehiei privind participarea președintelui Petr Pavel la summitul NATO de la Ankara 24 iunie 2026 Decizia Curții Constituționale a Cehiei de a permite participarea președintelui Petr Pavel la summitul NATO scoate la lumină conflicte interne și provocări externe. Citește mai mult
Lideri mai multor ţări condamnă ceea ce se întâmplă în Brazilia 9 ianuarie 2023 Gabriel Boric, preşedintele statului Chile: “Guvernul brazilian are sprijinul nostru deplin în faţa acestui atac laş şi josnic împotriva democraţiei”. Gustavo Petro, preşedintele Columbiei: „Sunt solidar cu Lula şi cu poporul Braziliei. Fascismul a decis să pună în scenă o lovitură de stat…. Este urgent ca OAS (Organizaţia Statelor Americane)… Citește mai mult
Stiri Investiții majore în infrastructura Bucureștiului: Împrumut de 990 milioane lei pentru reabilitarea pasajelor și podurilor 30 iunie 2026 Primăria București se împrumută cu 990 milioane lei pentru reabilitarea pasajelor și podurilor, în contextul unei infrastructuri rutiere deteriorate. Investițiile vizează îmbunătățirea siguranței circulației și modernizarea infrastructurii. Citește mai mult