Răsturnare de situație la BEC: după ce i-au înregistrat candidatura, au sesizat procurorii pentru listele de semnături Webpress, 15 martie 2025 Decizia a venit după ce BEC a decis înregistrarea candidaturii lui John-Ion Banu-Muscel pentru că, potrivit legii, forul nu are competența de a analiza autenticitatea semnăturilor. Decizia a fost luată în urma analizării documentelor depuse, în care s-au constatat „elemente de similitudine între scrisul de mână al susținătorilor și semnăturile acestora”. Acest aspect a ridicat suspiciuni cu privire la autenticitatea listelor și a determinat BEC să trimită cazul către instituțiile abilitate pentru investigații suplimentare, a anunțat BEC, într-un comunicat. În conformitate cu jurisprudența Curții Constituționale, în special considerentele nr. 11-13 ale Hotărârii nr. 4/2019, Biroul Electoral Central nu are competența de a stabili dacă o listă de susținători a fost întocmită în fals. Totodată, considerentul nr. 13 al aceleiași hotărâri precizează că „răsturnarea prezumției de veridicitate a acestor semnături se poate face numai prin constatarea falsului, în condițiile prevăzute de lege”. Având în vedere lipsa competenței BEC în ceea ce privește verificarea autenticității semnăturilor, instituția a dispus transmiterea documentelor către autoritățile competente pentru investigații suplimentare. Decizia are ca scop clarificarea legalității listelor de susținători și respectarea cadrului legislativ privind procesul electoral. Comunicate noi Stiri
Stiri Dilema Vacanțelor Grecești: Cum Redresarea Economică Nu Se Reflectă în Viața Cotidiană a Cetățenilor 24 iunie 2026 Grecii se confruntă cu dificultăți în a-și permite vacanțele de vară, chiar și după redresarea economică. Acest articol analizează cauzele și implicațiile acestei situații. Citește mai mult
Noi imagini în cazul tânărului drogat OMORÂT de polițiști – Raportul medical arată că Eduard a fost lovit în cap 30 septembrie 2023 În plus, camerele de supraveghere ale unui bloc surprind clar momentul în care Eduard, tânărul de 30 de ani, aflat sub influența drogurilor, este urmărit de polițiști. Cazul tânărului a căpătat o amploare uriașă în ultimele zile: părinții susțin că intervenția polițiștilor a fost cea care i-a adus moartea tânărului,… Citește mai mult
Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Primăvara își intră în drepturi! 14 martie 2023 Prognoza meteo pentru săptămâna 13.03.2023 – 20.03.2023 Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, spun meteorologii. În ceea ce privește ploile, regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele montane. Prognoza meteo… Citește mai mult