Plantele care shimbă aspectul casei, dar și starea de spirit. Plantează-le pe balcon în luna martie și vei avea parte de o primăvară uluitoare Webpress, 17 martie 2025 Pe măsură ce înaintăm tot mai mult în sezonul cald, mulți oameni doresc să își decoreze balcoanele cu flori. Acestea vor aduce o notă de vitalitate apartamentului nostru, iar în unele cazuri, vor împrăștia un parfum plăcut în jurul lor. Însă, dacă ne dorim să alegem plantele care au cele mai multe șanse să înflorească de-a lungul acestei luni, atunci trebuie să știm care sunt variantele pe care le avem la dispoziție. Potrivit Click!, cea mai bună alegere pe care o putem face este să ne decorăm balconul cu panseluțe. Acestea se găsesc în diferite culori, iar odată ce înfloresc, panseluțele vor aduce o notă vibrantă de culoare balconului nostru! Ele au nevoie de cât mai multă lumină, pentru a se dezvolta într-un mod armonios. De asemenea, alături de panseluțe, în luna martie putem planta și liliac. Această floare are un aspect vizual spectaculos, iar pe lângă acest lucru, ea are și un parfum foarte puternic. Cu ajutorul liliacului, balconul nostru va arăta mai bine ca oricând, iar mirosul plăcut poate ajunge și în interiorul casei! Plantele care shimbă aspectul casei, dar și starea de spirit/ Profimedia Astfel de plante au culori vibrante, iar, în mod normal, ar trebuie să fie alegerea perfectă pentru luna martie! Indiferent dacă locuim la curte, sau dacă le vom planta în balcon, ele sunt ideale pentru această parte a anului. Iar, nu în ultimul rând, pentru un balcon mai spectaculos ca oricând, atunci putem apela și la petunii! Aceste plante vor înflori de-a lungul primăverii, iar dacă depunem îndeajuns de mult efort pentru a avea grijă de ele, atunci pot continua să înflorească chiar și în toamnă! Plantele care shimbă aspectul casei, dar și starea de spirit/ Profimedia Florile de acest fel sunt spectaculoase, au un parfum plăcut, iar dacă știm cum să le îngrijim, vor rămâne la fel de spectaculoase pentru o perioadă lungă din an! Comunicate noi Stiri
Stiri Tensiuni Politice în Uniunea Europeană: Comerțul cu Așezările Ilegale Israeliene și Confruntarea dintre Ursula von der Leyen și Kaja Kallas 13 iulie 2026 Disputa dintre Ursula von der Leyen și Kaja Kallas asupra comerțului cu așezările ilegale israeliene scoate în evidență tensiunile interne ale Uniunii Europene și provocările politicii externe. Citește mai mult
Război în Ucraina – Ziua 670 – Rușii înaintează în apropiere de Avdiivka și de Kreminna 25 decembrie 2023 UPDATE 10:00 – Rusia are un avantaj față de Occident în cursa pentru înarmare, susține un vicepremier rus Rusia are un avantaj faţă de Occident în privinţa producţiei de arme şi intenţionează să menţină rata de creştere mare, a declarat luni un ministru rus după ce atât Occidentul cât şi… Citește mai mult
Bărbatul care a detonat o bombă într-un taxi, în noiembrie, la Liverpool, avea discernământ si voia sa ucidă cu sânge rece 30 decembrie 2021 Forţele de ordine consideră că este vorba despre un act terorist, în care suspectul a murit, iar şoferul texiului a fost rănit, în pofida faptului că nu s-a descoperit niciun motiv ideologic. Emad Al Swealmeen ”a asamblat dispozitivul exploziv, conceput cu scopul de a arunca schije, cu o intenţie ucigaşă”,… Citește mai mult