Probleme cu listele de semnături ale unui candidat la prezidențiale. BEC sesizează organele de urmărire penală Webpress, 17 martie 2025 Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025 (BEC) a informat că, în şedinţa de luni, a decis sesizarea organelor de urmărire penală în vederea stabilirii autenticităţii listelor de susţinători care au însoţit candidatura lui Popescu Sebastian-Constantin la funcţia de preşedinte al României, propus de Partidul Noua Românie. ”Decizia a fost luată în urma analizării listelor depuse, remarcându-se faptul că în toate declaraţiile pe proprie răspundere prin care se atestă veridicitatea semnăturilor susţinătorilor, la «întocmitor» figurează numele candidatului, iar o parte dintre aceste liste sunt întocmite într-o singură zi în mai multe localităţi aflate la distanţe considerabile una de cealaltă”, a arătat BEC. Potrivit sursei citate, în conformitate cu considerentele nr. 11-13 ale Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 4/2019, Biroul Electoral Central nu are competenţa legală de a stabili dacă o listă de susţinători a fost întocmită în fals. Potrivit considerentului nr. 13 al aceleiaşi hotărâri, ”răsturnarea prezumţiei de veridicitate a acestor semnături se poate face numai prin constatarea falsului, în condiţiile prevăzute de lege”. ”Astfel, având în vedere faptul că Biroul Electoral Central nu deţine competenţa desfiinţării unui înscris ca fiind fals, s-a dispus transmiterea documentelor către instituţiile abilitate”, a precizat BEC. Candidatura lui Sebastian Constantin Popescu a fost înregistrată în şedinţa de luni a BEC. Comunicate noi Stiri
Stiri Proiectul „Mecanismul apei” și Impactul său asupra Infrastructurii de Apărare împotriva Inundațiilor în România 17 iunie 2026 Proiectul „mecanismul apei” vizează îmbunătățirea infrastructurii de apărare împotriva inundațiilor în România, asigurând un fond de 2,5 miliarde de lei pentru investiții. Citește mai mult
Sportiva care a fost salvată de la înec la CM Natație: „Cel mai liniștit loc de pe pământ este sub apă” 24 iunie 202224 iunie 2022 Anita Alvarez nu a mai respirat după finala de la înot artistic solo din cadrul Campionatului Mondial de Natație de la Budapesta şi a căzut la fundul bazinului. Salvată de antrenoarea sa, sportiva în vârstă de 25 de ani a oferit joi primele declarații. Anita Alvarez, salvată de la înec… Citește mai mult
Cât gunoi ascunde comerțul online din România. „Activează aproximativ 10.000 de platforme” 6 decembrie 20226 decembrie 2022 Mai mult de o treime dintre români au cumpărat în ultimul an produse de pe site-uri e-commerce, generând vânzări care vor depăși 6,8 miliarde de euro până la sfârșitul anului 2022. O companie specializată în valorificarea deșeurilor a realizat un studiu din care reiese că deșeurile de ambalaje generate în… Citește mai mult