Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Controale masive în toată țara înainte de Sărbătorile Pascale! ANSVSA, cu ochii pe comercianți în încercarea de a preveni riscurile de toxiinfecție alimentară

Webpress, 18 martie 2025

Verificările vor fi realizate de către medicii veterinari din cadrul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene și circumscripțiilor sanitare veterinare oficiale (CSVSAO), anunță autoritatea, într-un comunicat.

Controalele vizează verificarea respectării normelor de siguranță alimentară în piețe agroalimentare, abatoare, centre de sacrificare temporare, unități de tranșare, procesare și depozitare a alimentelor, precum și în unități de vânzare cu amănuntul (măcelării, restaurante, cofetării, hipermarketuri etc.), monitorizarea circulației și sacrificării mieilor, cu respectarea regulilor de bunăstare animală și siguranță alimentară și transportul și comercializarea produselor alimentare de origine animală (carne, ouă, lapte, pește etc.).

Acțiunile de control vor avea loc în perioada 19 martie – 19 aprilie 2025 (premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice și Ortodoxe), timp în care la sediile DSVSA și CSVSAO va fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Consumatorii vor putea sesiza orice nereguli privind siguranța alimentelor la numerele de telefon afișate la sediile acestor instituții și pe site-urile oficiale ale DSVSA județene.

Potrivit ANSVSA, sacrificarea mieilor trebuie realizată doar în abatoare autorizate sau în centre de sacrificare amenajate temporar, respectând normele de igienă și bunăstare animală. De asemenea, transportul mieilor va fi verificat de inspectorii DSVSA și de reprezentanții Poliției pentru a asigura respectarea condițiilor sanitar-veterinare, iar în zonele afectate de restricții sanitare din cauza Pestei Porcine Africane (PPA) sau a scrapiei, transportul și sacrificarea mieilor vor fi supuse unor analize de risc suplimentare. Totodată, funcționarea centrelor de sacrificare temporară va fi permisă doar în perioada 9 – 19 aprilie 2025, între orele 7:00 – 17:00.

Carnea de miel va fi comercializată doar cu certificat sanitar-veterinar și marcată corespunzător, în timp ce marcarea cărnii obținute în centrele temporare se va face cu o ștampilă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, conținând indicativul județului și un cod numeric atribuit de DSVSA.

În același timp, comercializarea de ouă și a produselor din ouă se va face doar în unități autorizate de către producători înregistrați sanitar-veterinar și transportul trebuie efectuat în mijloace auto autorizate sanitar-veterinar, asigurându-se condițiile de temperatură și igienă corespunzătoare.

Pentru lapte și produsele lactate, Autoritatea precizează că la comercializare trebuie să existe informații despre produs, producător, data obținerii și locul de producție. În plus, ambalajele de vânzare trebuie să fie igienizate corespunzător și să asigure trasabilitatea produselor.

În cazul peștelui și produselor din pescuit, comercializarea se va realiza doar în unități înregistrate sanitar-veterinar. ‘Produsele trebuie păstrate la temperaturi adecvate și etichetate corespunzător. Se va verifica dacă peștele și produsele din pescuit sunt corespunzătoare din punct de vedere al examenului organoleptic și nu prezintă paraziți vizibili. Gheața utilizată pentru conservarea peștelui trebuie să fie obținută din apă potabilă și să fie menținută pe durata expunerii la vânzare’, se menționează în comunicat.

Reguli stricte sunt aplicate și pentru alte produse tradiționale precum cozonaci, prăjituri, legume de sezon etc., acestea urmând să fie comercializate doar în spații autorizate și sub supraveghere sanitar-veterinară, fiind ambalate corespunzător pentru protejarea împotriva contaminării.

„Pentru eficiență, ANSVSA va colabora cu instituții locale și naționale (Primării, Consilii Județene, ANAF, ANPC, MS etc.) pentru organizarea de acțiuni comune de inspecție și control. În cazul constatării unor încălcări ale normelor sanitare veterinare, măsurile aplicabile includ suspendarea activității unității, aplicarea de sancțiuni și confiscarea produselor care prezintă un risc pentru sănătatea publică. ANSVSA îndeamnă consumatorii să achiziționeze produse alimentare doar din surse autorizate și să verifice marcajele de conformitate pentru siguranța lor alimentară”, mai transmit reprezentanții Autorității.

Comunicate noi Stiri

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Prezidențiale 2024. Zi decisivă la CAB în cazul documentelor desecretizate de instituțiile statului 

12 decembrie 2024

Curtea de Apel București dezbate, astăzi, de la ora 15:00, cererea depusă de Asociația pentru Apărarea Libertății Publice (APALP), care solicită suspendarea documentelor desecretizate de CSAT, trimise de SRI, SIE, MAI și STS, în legătură cu presupuse nereguli din campania electorală derulată de Călin Georgescu în cadrul alegerilor prezidențiale. Cererea…

Citește mai mult

Partidul condus de VIKTOR Orban, lider într-un sondaj de opinie din UNGARIA

29 decembrie 2021

Potrivit acestui sondaj, alianţa opoziţiei se bucură de susţinerea a 34% dintre alegători, în timp ce Fidesz, partidul premierului Viktor Orban, este sprijinit de 39% dintre votanţi, de la 37% cât arăta sondajul similar realizat de Median la începutul lui octombrie. Opoziţia a pierdut 3 puncte procentuale, de la 37%…

Citește mai mult

Avertismentul experților: Petrolul va avea un preț-record în acest an – Carburanții s-ar putea scumpi brusc

12 februarie 2023

Între timp, benzina și motorina s-au scumpit la noi în țară de la începutul anului cu aproximativ 70 de bani pe litru.  Petrolul ar putea costa, din nou, peste 100 de dolari pe baril, avertizează expertii in domeniu. Totul, pe fondul ofertei scăzute și a lipsei de investiții. Însă, va…

Citește mai mult

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.029)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.299)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (558)
  • Stiri (39.236)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (912)
  • Ilie Bolojan (830)
  • Marcel Ciolacu (598)
  • Nicolae Ciucă (585)
  • Klaus Iohannis (579)
  • Sorin Grindeanu (414)
  • George Simion (311)
  • Călin Georgescu (239)
  • Eugen Tomac (218)
  • Kelemen Hunor (161)
  • Gabriela Firea (146)
  • Traian Băsescu (142)
  • Florin Cîțu (132)
  • Rareș Bogdan (130)
  • Dominic Fritz (125)
  • Ludovic Orban (103)
  • Cătălin Predoiu (101)
  • Victor Ponta (92)
  • Diana Șoșoacă (91)
  • Crin Antonescu (69)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info