Avocatul Ingrid Mocanu avertizează: Au anulat alegerile deliberat, NU dintr-o eroare Webpress, 19 martie 2025 „Comisia de la Venetia recomanda si spune acolo ca trebuie să nu se mai recurgă la astfel de ordonante. Credeti ca a interesat pe cineva ce spune Comisiade la Venetia, care analizeaza caracterul de stat de drept al unei tari? Nu, pentru că au dat acum – in timp ce se pornise deja campania pentru a doua tura de alegeri pentru presedintele Romaniei – au dat si ei inca o ordonanta. Adica in timp ce se derulau alegerile, fara nicio consultare, au dat ordonanta respectivă. Mai mult decat atata, au dat si niste norme.Această manieră de anulare in totalita a alegerilor nu a fost determinata de o eroare in care s-au aflat si că ei s-au fi crezut cumva, fara temei, fiind indusi in eroare, că au fost aceste atacuri cibernetice. Nu, ei au făcut-o deliberat pentru că ei știau că nu a fost nimic în spate; că, de fapt, Georgescu câștiga alegerile pentru că vrea lumea. Ei au urmarit sa il scoata din cursa electorală. Nu au decis cei 9, ca sa fie foarte clar. Daca nu se va modifica vointa celor care au decis asta, atunci probabil va fi scos din cursa, ceea ce s-a si intamplat. Au confirmat in continuare cu cei de la comisie, cu Franta in principal. Noi suntem colonie franceza, se pare”, a declarat Ingrid Mocanu, avocat, membru BEC. Comunicate noi Stiri
Stiri Transformarea Apărării Europene: Cum Aliații NATO Compensează Reducerile Militare ale SUA 2 iulie 2026 Analiza recentă a generalului SACEUR Alexus Grynkewich subliniază cum aliații europeni compensează reducerile americane în planurile de apărare ale NATO, evidențiind o schimbare semnificativă în responsabilitățile de apărare. Citește mai mult
Stiri Nașterea unei noi vieți într-o ambulanță SMURD: O poveste de curaj și dedicare 7 iulie 2026 Nașterea unui băiețel într-o ambulanță SMURD în Bistrița-Năsăud subliniază dedicarea salvatorilor și importanța serviciilor de urgență în comunitate. Citește mai mult
Șofer oprit cu focuri de armă de polițiști. Circula cu aproape 90 km/h în localitate și avea permisul suspendat 4 octombrie 2023 IPJ Ilfov anunţă, miercuri seară, că poliţiştii din Măgurele au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care fusese înregistrat cu aparatul radar, circulând cu viteza de 85 de km/h, pe un tronson de drum, din localitatea Jilava, unde limita maximă de viteză este de 50 km/h. ”Întrucât persoana care… Citește mai mult