Demisia premierului Serbiei, aprobată de parlament. Termen de 30 de zile pentru formarea unui nou guvern sau convocarea de alegeri anticipate Webpress, 19 martie 2025 Milos Vucevic, liderul Partidului Progresist Sârb (SNS), aflat la putere, şi aliat al preşedintelui populist Aleksandăr Vucic, a demisionat la 28 ianuarie, în urma protestelor declanşate de prăbuşirea unei copertine într-o gară din oraşul Novi Sad (nord), în noiembrie anul trecut, în urma căreia au murit 15 persoane. Peste 100.000 de protestatari au ieşit sâmbătă în stradă la Belgrad la unul dintre cele mai mari mitinguri din ultimele decenii. Protestatarii spun că dezastrul feroviar a fost un simptom al corupţiei generalizate şi al proastei administrări, ceea ce guvernul neagă. Confrom Constituţiei, preşedintele Vucic are acum la dispoziţie 30 de zile pentru a propune un nou prim-ministru desemnat care să conducă guvernul până în 2027, când sunt programate alegeri parlamentare şi prezidenţiale. „Parlamentul sârb a aprobat demisia prim-ministrului, iar mandatul guvernului se încheie”, a anunţat preşedinta Parlamentului, Ana Brnabic. „Termenul limită pentru noul guvern este 18 aprilie la miezul nopţii”, a precizat ea. În cazul în care Vucic nu reuşeşte să numească un nou prim-ministru în termenul limită, vor fi declanşate alegeri în termen de 45 până la 60 de zile. Comunicate noi Stiri
Horoscop 17 aprilie. Zodia doborâtă de griji. Are mare nevoie de prieteni 16 aprilie 2022 Berbec Ești confuz și iei decizii nepotrivite. Încearcă să fii mai calculat când vine vorba de cheltuieli. Taur Simți nevoia unei schimbări. Faci niște alegeri care îți vor aduce multă satisfacție. Gemeni Ai planuri mari de viitor și te bucuri de tot sprijinul familiei. Entuziasmul te ajută să-ți atingi mai… Citește mai mult
Stiri Tensiuni Crescânde în Strâmtoarea Ormuz: Acuzațiile Iranului la Adresa SUA și Implicațiile Geopolitice 22 aprilie 2026 Tensiunile dintre Iran și SUA escaladează în Strâmtoarea Ormuz, unde blocada impusă de americani amplifică conflictele. Declarațiile oficialilor iranieni reflectă o situație geopolitică complexă. Citește mai mult
Stiri Admiterea la Liceu 2026: Tot Ce Trebuie Să Știi Despre Procesul de Înscriere și Repartizare 27 iunie 2026 Admiterea la liceu în 2026 este un moment crucial pentru absolvenții clasei a VIII-a. Află tot ce trebuie să știi despre procesul de înscriere, repartizare și implicațiile alegerilor educaționale. Citește mai mult