Când au discutat ultima dată liderii SUA și Rusiei. Dezvăluirea Kremlinului, după ce Trump a spus că au vorbit „recent” Webpress, 16 decembrie 202517 decembrie 2025 Kremlinul a declarat marţi, 16 decembrie, că ultima convorbire telefonică directă între Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump a avut loc la 16 octombrie şi a făcut trimitere la comunicatul Preşedinţiei ruse emis cu acea ocazie, după ce, luni, şeful Casei Albe a spus că a discutat „recent” cu omologul său rus. Jurnaliştii l-au întrebat marţi pe Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, când au vorbit ultima dată la telefon Vladimir Putin şi Donald Trump, după ce cu o zi înainte, în contextul medierii de către SUA a unui acord de pace între Rusia şi Ucraina, Trump declarase că a discutat recent cu omologul său rus. „A fost relativ recent”, a declarat Peskov. „Uitaţi-vă la data ultimului nostru comunicat despre convorbirea telefonică. În general, a fost relativ recent”, a explicat el, precizând că după aceea nu au mai avut loc convorbiri telefonice. Ultimul comunicat despre discuţia dintre liderii Rusiei şi SUA pe site-ul Kremlinului este datat 16 octombrie, precizează TASS. Administratie publica Politica
„Aceasta este o catastrofă”: Facturile la energie ale britanicilor vor crește cu 80%, până la 3.500 de lire pe an 26 august 202226 august 2022 Facturile la energie ale britanicilor vor crește cu 80%, ajungând la o medie de peste 3.500 de lire (4.200 de euro) pe an începând din octombrie, a anunțat vineri autoritatea de reglementare, ceea ce va arunca milioane de gospodării în sărăcie energetică și va pune în pericol afacerile dacă guvernul… Citește mai mult
Kim Jong Un, gestul care dă fiori în toată lumea – Liderul nord-coreean a testat o nouă rachetă hipersonică 12 ianuarie 202231 martie 2022 Autorităţile din Coreea de Sud şi Japonia au detectat marţi lansarea unui proiectil, care a atras critici din partea autorităţilor de la Washington şi Tokyo, precum şi exprimarea îngrijorării din partea secretarului general al ONU. Acesta a fost cel de-al doilea test în mai puţin de o săptămână, evidenţiind promisiunea… Citește mai mult
Klaus Iohannis, mesaj pentru toate femeile, de 1 Martie – Ce le transmite președintele 1 martie 2023 „Astăzi este 1 Martie şi aş vrea să încep prin a mă adresa doamnelor şi domnişoarelor. Vă urez să aveţi o primăvară frumoasă, cu împliniri şi cu multă sănătate! Îmi face o deosebită plăcere să deschid acest eveniment dedicat implicării femeilor în promovarea sustenabilităţii. Stimate doamne, Aveţi o contribuţie majoră… Citește mai mult