CFR Călători suplimentează cu vagoane trenurile în perioada sărbătorilor. Recomandările companiei Webpress, 19 decembrie 202521 decembrie 2025 CFR Călători anunţă că, în perioada sărbătorilor de iarnă, în zilele cu trafic intens, va asigura capacitatea maximă de transport disponibilă, pentru a facilita deplasarea călătorilor către toate destinaţiile. Traficul de pasageri va fi monitorizat permanent, iar, în funcţie de cerere, trenurile de pe cele mai solicitate rute vor fi suplimentate operativ cu vagoane, în limita disponibilităţii. Pentru evitarea supraaglomerării trenurilor din orele de vârf, CFR Călători recomandă pasagerilor să folosească şi celelalte trenuri prevăzute în graficul zilnic de circulaţie, se arată într-un comunicat de presă al CFR Călători. Potrivit sursei citate, biletele pot fi achiziţionate online până la ora plecării trenului, în limita locurilor disponibile. Pentru predictibilitatea cererii de transport şi adaptarea eficientă a capacităţii la numărul de locuri solicitat, CFR Călători mai recomandă cetăţenilor să-şi planifice din timp călătoria şi să-şi cumpere în avans bilete, fie online, de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, fie din aplicaţia mobilă „CFR Călători bilete online” sau de la automatele de vânzare a biletelor din staţii ori de la casele de bilete din staţii şi agenţiile de voiaj CFR Călători. „Înainte de urcarea în tren, recomandăm tuturor călătorilor să se asigure că deţin legitimaţia de călătorie şi, după caz, documentele aferente transportului, pentru a evita taxarea suplimentară în tren şi/sau aplicarea sancţiunilor prevăzute de reglementările în vigoare”, adaugă compania. Pentru informaţii privind circulaţia trenurilor (zi, oră, tarif) pe ruta dorită, CFR Călători recomandă accesarea modulului „Mers tren trafic intern” de pe www.cfrcalatori.ro, unde se completează staţia de plecare şi sosire, se selectează data călătoriei şi se apasă butonul „Caută”. De asemenea, informaţii despre circulaţia trenurilor sunt disponibile la telefon 021 9521 – INFO CFR (trafic intern), la numerele de telefon ale staţiilor CFR, publicate pe cfrcalatori.ro, în secţiunea Informaţii telefonice – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/, în aplicaţia TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), prin introducerea numărului exact al trenului se pot obţine informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, durata staţionării şi timpul estimat de sosire, pe site-ul companiei www.cfr.ro, unde sunt funcţionale şi actualizate permanent camerele web din gările Bucureşti Nord, Aeroport Henri Coandă, Timişoara, Craiova, Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca şi Constanţa, care indică orele de sosire şi plecare ale trenurilor sau de la personalul CFR din staţii. Institutii publice Stiri Turism
Contractul actorului Alexandru Arşinel cu Teatrul „Constantin Tănase” nu a mai fost prelungit: „L-am condus 20 de ani” 27 ianuarie 20221 aprilie 2022 „Eu acum doi ani am făcut o cerere de a mă retrage din funcţia de director, considerând că poate fi preluată mai departe, cu pricepere, avânt şi cu mine lângă, de Vasile Muraru. Am trecut prin câteva momente în care nu m-am simţit bine şi nici acum nu mă simt… Citește mai mult
Accident tragic pe A2. O femeie a decedat pe loc după ce s-a izbit cu mașina de un utilaj de marcaje rutiere 14 decembrie 2024 O femeie de aproximativ 30 de ani a murit, sâmbătă, pe Autostrada A2, după ce mașina pe care o conducea a lovit o autoutilitară semnalizată și staționată, destinată lucrărilor pe autostradă. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă, la un accident rutier produs… Citește mai mult
Stiri Controversa Cărților Retrase: Sally Rooney și Impactul Suportului pentru Palestine Action în Marea Britanie 15 octombrie 2026 Retragerea cărților lui Sally Rooney în Marea Britanie, după sprijinul pentru Palestine Action, deschide o discuție despre libertatea de exprimare și implicațiile activismului artistic. Citește mai mult