Procurorul Bogdan Pîrlog: „Sistemul judiciar a fost adus în stare de moarte clinică. Găști din sistem cu găști din afara sistemului și-au dat mâna” Webpress, 22 decembrie 202523 decembrie 2025 Președintele României, Nicușor Dan, a avut luni, 22 decembrie, o întâlnire de aproximativ patru ore, la Palatul Cotroceni, cu magistrați care au acceptat să își exprime public opiniile legate de funcționarea sistemului judiciar. Discuțiile au vizat problemele structurale din justiție, ingerințele în cariera magistraților și efectele modificărilor aduse legilor justiției. În cadrul întâlnirii, președintele Asociației Inițiativa pentru Justiție, procurorul militar Bogdan Pîrlog, a lansat un atac la adresa actualului mod de organizare a sistemului judiciar, susținând că acesta a fost „adus în stare de moarte clinică” printr-o acțiune concertată a unor grupuri din interiorul și din afara sistemului. „Situația în care se află sistemul judiciar la acest moment nu s-a produs ca urmare a acțiunii unor forțe interne sau externe, luate separat, ci în momentul în care găști din interiorul sistemului și-au dat mâna cu găști din afara sistemului și, conjugat, fiecare pe palierul lui de competență, au reușit să aducă un sistem judiciar care, deși nu era perfect, avea probleme reale, în stare de moarte clinică”, a declarat Bogdan Pîrlog. Potrivit acestuia, orice tentativă de reformă sau „resuscitare” a justiției trebuie realizată tot printr-o acțiune coordonată, altfel demersurile nu vor avea niciun efect practic. Procurorul a susținut că modificările aduse legilor justiției au creat un mecanism prin care o majoritate restrânsă din cadrul Secției pentru judecători a CSM controlează deciziile esențiale din justiție. „Este nevoie de cinci oameni. Sunt nouă membri aleși, iar cu cinci dintre ei se formează o majoritate. Acești cinci oameni îl numesc pe al șaselea, respectiv președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără niciun criteriu real, pur discreționar”, a explicat Pîrlog. El a arătat că aceeași majoritate numește comisiile care selectează președinții curților de apel și influențează promovarea judecătorilor la Înalta Curte, dar și pe funcțiile de execuție, fără criterii meritocratice reale. „Evaluările și interviurile sunt sub orice standard acceptabil în ceea ce privește performanța intelectuală și profesională cerută unui judecător de Înalta Curte”, a afirmat acesta. „Un sistem feudal”, care se autoreproduce Bogdan Pîrlog a mai susținut că actuala structură a fost gândită astfel încât să asigure continuitatea puterii în interiorul Consiliului Superior al Magistraturii. „Președinții curților de apel controlează promovările la acest nivel, iar majoritatea care îi numește controlează, indirect, și justiția de ultimă instanță din România. Mai mult, sistemul de vot actual permite ca o minoritate să își desemneze membrii în CSM și să controleze recrutarea timp de șase ani, astfel încât și următorul CSM să fie tot al lor. Este un sistem feudal, introdus de noile legi ale justiției și, evident, scris de persoane din interiorul sistemului”, a spus procurorul. El a amintit că și tentativa din 2018 de a modifica radical justiția a fost realizată tot cu sprijinul unor persoane din interiorul sistemului. „Așa cum un ceasornicar știe exact ce rotițe să scoată pentru a strica un mecanism, la fel s-a întâmplat și atunci. Un om din afara sistemului nu poate înțelege toate finețurile funcționării instanțelor sau parchetelor”, a mai afirmat Bogdan Pîrlog. Institutii publice Politica
Politica Unirea României cu Republica Moldova: O Aspirație Națională sau O Realitate Politică? 7 mai 20267 mai 2026 Un recent sondaj arată că majoritatea românilor sprijină unirea cu Republica Moldova, evidențiind o aspirație națională profundă și complexități politice. Citește mai mult
Putin a vorbit la telefon cu președintele Iranului. Ce a cerut liderul de la Kremlin 7 martie 20269 martie 2026 Președintele rus Vladimir Putin s-a pronunțat în favoarea unui armistițiu „imediat” în Iran în timpul unei convorbiri telefonice cu omologul său iranian, Masoud Pezeshkian, care a avut loc vineri, 6 martie, a anunțat Kremlinul. „Poziția de principiu a Rusiei cu privire la necesitatea încetării imediate a ostilităților a fost reafirmată”,… Citește mai mult
Horoscop 21 decembrie. Graba strică treaba. Zodia care distruge într-o zi agoniseala de o viață 20 decembrie 2021 Berbec După câteva zile de agitație, vreți doar să vă odihniți și să vă răsfățați cu ceva special alături de familie. Veți avea parte de momente speciale. Taur Ziua se anunță a fi una interesantă din punct de vedere social. Oameni importanți vor apărea la momentul portivit. Gemeni O zi… Citește mai mult