Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Ilie Bolojan, la prima reuniune a Comitetului pentru reforma legislației din justiție. Obiectivul asumat

Webpress, 23 decembrie 202524 decembrie 2025

Marți, 23 decembrie 2025, a avut loc la Palatul Victoria prima întrunire a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției.

Întâlnirea a debutat cu o intervenție a prim-ministrului Ilie Bolojan, care a subliniat importanța dialogului instituțional și a cooperării cu reprezentanții sistemului judiciar și ai societății civile. Premierul a precizat că participarea sa la începutul lucrărilor comitetului reflectă respectul față de toți cei implicați și seriozitatea guvernului față de acest demers. A subliniat că scopul acestor întâlniri este identificarea aspectelor legislative care pot fi îmbunătățite, punctând totodată că justiția trebuie abordată ca un serviciu public în beneficiul cetățeanului, arată un comunicat de presă al Guvernului.

Obiectivul asumat de Comitet este stabilirea unor soluții normative concrete pentru problemele identificate în dezbaterea publică, inclusiv prin investigații jurnalistice și petiții asumate de magistrați. Printre cele mai frecvent invocate teme s-au aflat procedurile de desemnare a conducerilor instanțelor și parchetelor, promovarea în cadrul profesiei, procedurile de delegare și detașare a magistraților, modul de modificare a componenței completurilor de judecată, precum și competența privind cercetarea faptelor de corupție în interiorul sistemului judiciar.

De asemenea, au fost subliniate probleme precum volumul ridicat de muncă al magistraților, generat de deficitul de personal, condițiile de lucru din instanțe și parchete, precum și lipsa de predictibilitate a legislației. Totodată, a fost discutată demararea procedurilor pentru realizarea unui audit independent privind repartizarea dosarelor în cadrul sistemului judiciar.

Înțelegând importanța adoptării unor măsuri rapide, cu respectarea tuturor procedurilor legale, Comitetul a agreat un calendar care prevede formularea, de către membrii săi, a unor soluții legislative concrete. Astfel, o nouă întrunire va avea loc la data de 5 ianuarie 2026, iar un act normativ urmează să fie redactat până la începerea noii sesiuni parlamentare, având în vedere inclusiv propunerile formulate de magistrați.

La întâlnirea de lucru au participat, din partea Cancelariei Prim-ministrului, Andrei Lupu, Oana Cambera și Bianca Bodnar, iar din partea Administrației Prezidențiale, consilierul prezidențial Cosmin Soare Filatov. Consiliul Superior al Magistraturii a fost reprezentat de procurorul Bogdan Staicu, iar Ministerul Justiției de Roxana Momeu, Alina Rădoi și Mihai Cucu.

Asociațiile profesionale din rândul magistraților au fost reprezentate de Dragoș Călin, din partea Asociației Forumul Judecătorilor din România, Alexandra Lăncrănjan, din partea Asociației Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, și Bogdan Pîrlog, din partea Asociației Inițiativa pentru Justiție. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, respectiv Laura Ștefan din partea Expert Forum, Roxana Pencea-Brădățan și Diana Ionescu din partea Declic, precum și Elena Calistru și Adrian Ristea din partea Funky Citizens.

La întâlnire au participat în format online Andreea Ciucă din partea Asociației Magistraților din România, Dana Gîrbovan din partea Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, precum și avocatul Traian Briciu, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Administratie publica Institutii publice Politica Ilie Bolojan

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Sorin Grindeanu, răspuns ferm după acuzațiile lui Liviu Dragnea: „O minciună imensă. Punct!”

5 decembrie 2021

„Cu Sorin s-a rupt lantul în momentul in care a fost acasa la Iohannis la Sibiu cu soția lui. De atunci Sorin și-a schimbat privirea. Începuse să devină foarte neimplicat in activitatea guvernamentala, multi ministri imi spuneau asta”, a declarat Liviu Dragnea, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, pe 9 septembrie….

Citește mai mult

Reacția Consiliului Judeţean Iaşi la acuzaţia că face asfaltări pe ploaie. ”S-a dispus sistarea lucrărilor. Asfaltul va fi îndepărtat în totalitate”

12 decembrie 202212 decembrie 2022

Consiliul Judeţean Iaşi susţine că Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi a cerut sistarea lucrărilor pe drumul judeţean Al.I. Cuza – Kogălniceni, după ce liderul PSD Iaşi, Maricel Popa, a reclamat că drumarii efectuau duminică asfaltări pe ploaie. „DJADP Iaşi a notificat constructorul care execută lucrări…

Citește mai mult
Administratie publica

Criza politică din România: Analiza rolului lui Nicușor Dan și perspectiva premierului Ilie Bolojan

27 aprilie 202627 aprilie 2026

Analiza rolului lui Nicușor Dan și perspectivele premierului Ilie Bolojan în criza politică actuală din România, cu implicații pe termen lung.

Citește mai mult

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.027)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.300)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (559)
  • Stiri (44.712)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (1298)
  • Ilie Bolojan (1087)
  • Sorin Grindeanu (614)
  • Marcel Ciolacu (608)
  • Klaus Iohannis (593)
  • Nicolae Ciucă (592)
  • George Simion (389)
  • Călin Georgescu (348)
  • Eugen Tomac (226)
  • Kelemen Hunor (218)
  • Traian Băsescu (188)
  • Dominic Fritz (172)
  • Gabriela Firea (147)
  • Rareș Bogdan (137)
  • Florin Cîțu (135)
  • Victor Ponta (128)
  • Ludovic Orban (116)
  • Cătălin Predoiu (108)
  • Diana Șoșoacă (97)
  • Sebastian Burduja (72)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info