Spitalul din România care închide două secții până la sfârșitul lunii februarie din lipsa medicilor. Ce se întâmplă cu pacienții Webpress, 26 ianuarie 202627 ianuarie 2026 Secția de Cardiologie din Spitalul de Recuperare din orașul Borșa și cabinetul din ambulatoriul destinat acestei specialități urmează să își suspende activitatea până la sfârșitul lunii februarie, a declarat, luni seară, 26 ianuarie, primarul Sorin Timiș. „Secția de Cardiologie urmează să-și suspende activitatea. Secția de Pediatrie are deja activitatea suspendată temporar. Unul dintre medici a plecat în concediu, iar celălalt medic are probleme de sănătate complicate. E o situație dificilă, însă fiecare secție are doar un singur medic și atunci când apare o asemenea problemă, pacienții sunt orientați către alte unități medicale din zonă”, a spus Sorin Timiș. Potrivit unității medicale, începând cu data de 8 februarie și până la sfârșitul lunii februarie, Secția de Cardiologie și cabinetul din ambulatoriul de specialitate aferent vor fi temporar indisponibile. Pacienții care vor necesita investigații și consult de specialitate pe durata lunii februarie vor fi direcționați către alte unități medicale din județul Maramureș. Recent, tot în cadrul Spitalului de Recuperare din orașul Borșa, Secția de Pediatrie și-a suspendat temporar activitatea. Edilul a mai precizat că mandatul actualului manager interimar al unității medicale expiră pe 6 februarie, iar Consiliul de Administrație n-a avansat până în prezent niciun candidat pentru funcția de manager. Administratie publica Institutii publice Sanatate Stiri
Stiri Tensiuni geopolitice: Acuzațiile Rusiei privind implicarea Ucrainei și a UE în Georgia 8 august 2026 Diplomația rusă acuză Ucraina și UE de provocarea unui nou conflict în Georgia. Articolul analizează implicațiile geopolitice și istorice ale acestei situații. Citește mai mult
Stiri Nominalizarea lui Siegfried Mureșan ca Premier: O Analiză a Contextului Politic și Implicațiilor Viitoare 19 septembrie 2026 Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan ca premier, într-un context politic complicat. Analizăm implicațiile acestei decizii pentru România. Citește mai mult
Mărturii cutremurătoare după tragedia din Coreea de Sud. O tânără a murit chiar de ziua tatălui ei 31 octombrie 2022 „Am crezut că nu mai am nicio grijă acum, pentru că mi-am crescut toți copiii, dar nu știu cum să continui să trăiesc”, a declarat tatăl fetei pentru presa locală. Tânăra se gândise să îi facă un cadou tatălui său, cu ocazia aniversării, așa că rezervase o cină pentru părinții ei… Citește mai mult