Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Cum a apărut povestea cu safari uman în Sarajevo. Aleksandar Vucic, actualul președinte autoritar al Serbiei, i-ar fi ajutat pe bogații străini care veneau la „vânătoare”

Webpress, 15 februarie 202616 februarie 2026

De ani de zile circulă relatări despre așa-numitul safari uman de la Sarajevo, care se spune că ar fi atras străini bogați pe dealurile de deasupra capitalei bosniace, la începutul anilor 1990, când aceasta era asediată de forțele sârbe în timpul războiului din Bosnia. Printre amatorii de vânătoare de oameni s-ar fi numărat și români, inclusiv o femeie, după cum a declarat fostul șef al poliției din capitala Bosniei, scrie cotidianul britanic The Times.

Un martor citat în articol scrie că „lunetiștii” străini ar fi fost ajutați chiar de actualul președinte al Serbiei, Aleksandar Vucic, pe atunci tânăr membru al Partidului Radical Sârb.

La sfârșitul unei zile petrecute ucigând femei și copii cu puștile lor scumpe de lunetiști, „turiștii” din Sarajevo din timpul războiului obișnuiau să petreacă până în zori, devorând fripturi de porc și bând coniac. „Mergeau la cafenea între 18:00 și 19:00 și rămâneau până la 5:00 dimineața, cântând și râzând”, își amintește Aleksandar Licanin, care spune că a fost martor la astfel de petreceri.

În schimbul unor plăți de până la 88.000 de lire sterline, turiștii ar fi avut voie să folosească pozițiile lunetiștilor sârbi bosniaci pentru a trage asupra locuitorilor care se adăposteau în orașul de jos, plătind mai mult pentru privilegiul de a ucide copii sau femei însărcinate. Victimele lor se numără printre cele peste 11.500 de persoane ucise în timpul asediului care a durat patru ani, scrie The Times.

Străinii care plăteau pentru privilegiul de a ucide civili nevinovați erau în principal bărbați bogați, dar erau și femei, susține Licanin, în vârstă de 63 de ani, care pe atunci era voluntar într-o unitate de tancuri a sârbilor bosniaci. Printre ei se aflau britanici, italieni și germani, a spus el.

Licanin a acceptat să se întâlnească cu The Times în Bosnia pentru a dezvălui tot ce își amintește despre presupușii trăgători, în timp ce magistrații din Italia investighează afirmațiile potrivit cărora printre aceștia se aflau și italieni. După ce a păstrat tăcerea timp de trei decenii, Licanin a spus că este gata să vorbească, deoarece ancheta italiană era în curs.

Cimitirul evreiesc, bază pentru trageri

Potrivit lui Licanin, războiul său a început în 1993, când comunitatea sârbă bosniacă din Sarajevo, din care făcea parte, s-a separat de bosniacii musulmani locali, pe măsură ce diviziunile etnice și religioase au început să alimenteze conflictul în Iugoslavia în curs de dezintegrare. Reținut de bosniaci, tânărul de 31 de ani a ajuns în cele din urmă în cartierul Grbavica din Sarajevo, controlat de sârbi, și s-a înrolat într-o unitate de tancuri condusă de forțele sârbe bosniace care au participat la asediul mortal al zonelor controlate de bosniaci. Comandantul său, Slobodan Todorovic, era un fost ofițer al armatei iugoslave desființate.

Stabilită în cimitirul evreiesc al orașului, care oferea o perspectivă asupra Sarajevoului, unitatea lui Licanin împărțea punctul strategic cu o miliție sârbă de 200 de oameni, Detașamentul Cetnik Novosarajevo, condus de fostul poștaș Slavko Aleksic. Licanin a spus că unitatea sa primea coordonatele țintelor de la comandanți, dar lunetiștii lui Aleksic își alegeau singuri victimele.

„Aleksic avea o zonă restricționată în cimitir, la 200 de metri de noi, pe care o puteam vedea.Trăgeau în femei, copii și bătrâni. Erau scăpați de sub control, iar Aleksic era evident un psihopat, se vedea în ochii lui”, a povestit el.

Licanin susține că a văzut pentru prima dată străini bine îmbrăcați luând poziții alături de lunetiștii lui Aleksic în 1993 sau 1994. „Purtau jachete de piele scumpe și mi s-a spus că erau italieni, germani și britanici”, a spus el. „Erau ajutați să găsească ținte, iar tragerile din cimitir erau precise – aveai totul”, a spus el.

Petrecere după vânătoare

Străinii, care erau cazați într-un complex lângă cimitir, plăteau între 500 și 1.000 de mărci germane pentru a primi un loc privilegiat de lunetist în clădiri înalte, a spus Licanin.

„După vânătoare, o cafenea era eliberată pentru a face loc pentru ei, iar jeepul lui Aleksic, care avea un craniu montat pe capotă, sosea. Noi plecam: nu voiam să avem contact cu ei”, susține Licanin.

„Mâncau mult, se ospătau cu carne – porc și miel la proțap”, a spus el, adăugând că nu lipseau berea, whisky-ul și coniacul. „Sărbătoreau uciderea oamenilor. Nu-mi pot imagina cum poți trăi după ce ai ucis un copil”, a comentat martorul.

O româncă printre vânătorii de oameni

Licanin a adăugat că nu a fost surprins să vadă femei străine plătind pentru a ucide. „Părea normal, deoarece sârbii aveau și ei femei snipers”, a spus el.

Afirmația sa că printre lunetiștii turiști se aflau și femei a fost susținută de Zlatko Miletic, șeful poliției din Sarajevo la acea vreme, care conducea o echipă însărcinată cu descoperirea și eliminarea lunetiștilor.

„Îmi amintesc de o femeie din România care trebuie să fi ucis mai mult de zece persoane”, a declarat el luna aceasta pentru canalul de știri N1. „Acei lunetiști străini erau adânc îngropați în tranșee de beton și era dificil să-i neutralizăm”, a povestit Miletic, care este acum membru al parlamentului din Bosnia. „Au ucis zeci de copii și femei”, a spus el.

„Aveam informații că miliția lui Aleksic îi găzduia pe acești oameni contra bani și că majoritatea dintre ei veneau din Italia”, a povestit actualul parlamentar.

Aleksandar Vucic

Licanin susține că unul dintre sârbii care îi ajutau pe lunetiștii străini era Aleksandar Vucic, actualul președinte autoritar al Serbiei, pe atunci un tânăr membru al Partidului Radical Sârb, de extremă dreapta.

„El stătea la cafenea și traducea pentru străini”, a spus Licanin.

Președintele sârb a negat acuzațiile. Vucic a declarat că nu lucra cu Aleksic la acea vreme, ci era prezent la Sarajevo doar în calitate de jurnalist.

Licanin a fost încurajat să vorbească de jurnalistul de investigație croat Domagoj Margetic, care a afirmat, de asemenea, în noiembrie, că Vucic a fost implicat în „safariul uman”. O purtătoare de cuvânt a liderului sârb a spus că jurnalistul croat este un propagator de „dezinformare rău intenționată, menită să erodeze credibilitatea instituțională a Republicii Serbia și a președintelui său”.

Aleksic a murit în decembrie, dar chiar înainte de moartea sa a negat că Vucic făcea parte din miliția sa și a exclus găzduirea lunetiștilor străini. Margetic afirmă de atunci că serviciile secrete sârbe s-ar putea să-l fi omorât pentru a nu-și schimba povestea. Teoria a fost promovată și de un avocat sârb, Cedomir Stojkovic, care a fost acuzat de „incitare la schimbarea violentă a ordinii constituționale” de către un tribunal sârb, i s-a interzis să posteze pe rețelele sociale și se află acum în arest la domiciliu după ce a refuzat să se conformeze.

La Zagreb, Margetic a declarat pentru The Times că, înainte de moartea sa, Aleksic și-a lăsat arhiva unui fost coleg din miliție, care i-a înmânat-o acum lui. Margetic a prezentat documente dactilografiate care par să poarte semnătura lui Aleksic și care îi acordă lui Vucic permisiunea de a escorta străini în Bosnia la începutul anilor 1990. Jurnalistul a negat acuzațiile că documentele sunt false și a publicat unele dintre ele online, inclusiv unul care menționează numele unui trăgător italian. Margetic a șters numele italianului, lăsând doar inițialele R.R. „Am informat magistrații italieni despre numele său”, a spus el.

Vânători de oameni din România

Margetic a afirmat că auzise zvonuri despre împușcături încă de la sfârșitul anilor 1990. „Asociații lui Aleksic mi-au spus că puteai plăti pentru a zbura cu elicopterul la Sarajevo sau pentru a călători acolo cu camionul din Belgrad, sau cu un autobuz cu voluntari sârbi care pleca din Belgrad joi seara și se întorcea duminică. Prețul biletului dus-întors era de 2.000 de mărci germane”, a relatat jurnalistul croat.

Martorii din Sarajevo din acea perioadă au declarat că împușcăturile se intensificau în weekenduri.

Margetic suține că i s-a spus de către contactele sale din miliție că trăgătorii veneau din Rusia, România, Grecia, Italia, Spania, Franța, Germania, SUA, Canada și Marea Britanie. El a adăugat: „Mi s-a spus că plăteau mai mult pentru a împușca copii și femei însărcinate”.

Cum a apărut povestea cu safari uman în Sarajevo

Afirmațiile privind povestea safariului uman au apărut treptat începând cu anii 1990. În 2007, pușcașul marin american John Jordan, care se afla la Sarajevo la acea vreme, a vorbit despre „turiști trăgători”. Un documentar din 2022 al regizorului sloven Miran Zupanic, intitulat Sarajevo Safari, l-a determinat pe jurnalistul italian Ezio Gavazzeni să investigheze, declanșând la rândul său ancheta italiană.

Un fost ofițer de informații bosniac, Edin Subasic, a declarat că un soldat sârb luat prizonier la Sarajevo a dezvăluit că a întâlnit un grup de cinci lunetiști italieni. După ce Subasic s-a plâns ofițerilor de informații italieni, aceștia i-au spus la începutul anului 1994 că au pus capăt vizitelor.

Aprinzându-și o țigară în cafeneaua din Prijedor, localitatea sa natală, Licanin a spus că își amintește că a văzut străini trăgând cu arma în Sarajevo până când Acordul de la Dayton a pus capăt ostilităților, un an mai târziu, în noiembrie 1995.

După război, s-a căsătorit și și-a găsit de lucru ca tăietor de lemne, dar trauma luptelor nu l-a părăsit niciodată. „Soția mea spune că încă mai am coșmaruri, deși dimineața nu mi le amintesc”, spune el. „Străinii care au venit la Sarajevo aveau mintea bolnavă. Pun pariu că ei nu au coșmaruri”, a completat Licanin.

Afaceri / Comert Monden / Lifestyle Politica Stiri

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Stiri

Microbiomul: O Fereastră către Sănătatea Noastră Integrală

26 august 2026

Microbiomul intestinal este esențial pentru sănătatea noastră. Aflați cum alimentația și stilul de viață influențează acest ecosistem vital.

Citește mai mult

Cifrele uluitoare ale Poliției: Jumătate de milion de infracțiuni într-un singur an – Care sunt cele mai grave probleme ale României

20 noiembrie 2023

În 2022, s-a înregistrat un total de 530.000 de infracțiuni, reprezentând o creștere de 5,1% față de 2021. Aproximativ o cincime dintre acestea, adică peste 100.000, au fost furturi, iar un număr similar a fost de cazuri de violențe și lovituri. S-a observat o dublare a numărului de persoane raportate…

Citește mai mult

Ce a răspuns Nicolae Ciucă atunci când a fost întrebat despre cine va deschide lista PNL la europarlamentare. Ce părere are liderul PNL despre Eduard Hellvig și Emil Boc

3 februarie 2024

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat că Emil Boc poate să aleagă: fie va candida pentru un nou mandat de primar la Cluj, fie va deschide lista liberalilor la alegerile europarlamentare. De asemenea, liderul PNL a spus, în contextul listei pentru Bruxelles, că are o relaţie foarte bună cu fostul…

Citește mai mult

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.029)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.299)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (558)
  • Stiri (39.321)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (914)
  • Ilie Bolojan (830)
  • Marcel Ciolacu (598)
  • Nicolae Ciucă (585)
  • Klaus Iohannis (579)
  • Sorin Grindeanu (414)
  • George Simion (312)
  • Călin Georgescu (239)
  • Eugen Tomac (218)
  • Kelemen Hunor (161)
  • Gabriela Firea (146)
  • Traian Băsescu (142)
  • Florin Cîțu (132)
  • Rareș Bogdan (130)
  • Dominic Fritz (125)
  • Ludovic Orban (103)
  • Cătălin Predoiu (101)
  • Victor Ponta (95)
  • Diana Șoșoacă (91)
  • Crin Antonescu (69)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info