Noi explicații pentru mesajul Ro-Alert de „ninsori abundente” care i-a speriat pe români la 4 dimineața: „Nu ținem cont de oră la cod roșu” Webpress, 18 februarie 202619 februarie 2026 La ora 04:20 dimineața, locuitorii din București și Ilfov au primit un mesaj RO-Alert în care erau avertizați de un cod roșu de ninsori abundente. Cei mai mulți s-au speriat și au comentat ironic situația în mediul online. „Avertizare meteo cod roșu de ninsori abundente, perioada de manifestare preconizată 18.02.2026, 4:20 – 8:20. Evitați deplasarea cu autoturismul în zonă! În caz de necesitate folosiți rutele ocolitoare comunicate de autorități”, a fost mesajul RO-Alert transmis de autorități. După ce maiorul Bogdan Toma, purtător de cuvânt al Departamentului pentru Situații de Urgență, a prezentat explicații privind motivul pentru care a fost emis mesajul RO-Alert, spunând că „motivul principal este caracterizat de gravitatea unui cod roșu care a fost prognozat a se manifesta la nivelul municipiului București și a județului Ilfov”, a venit rândul directoarei departamentului de prognoză, Florinela Georgescu, să ne spună de ce s-a emis mesajul la „prima oră a dimineții”. „Sigur că, în primul rând, vă pot spune care a fost justificarea codului roșu, și anume faptul că, practic, în mai puțin de 6 ore, în București a căzut o cantitate de zăpadă cu un echivalent în apă mai mare decât media lunară pentru întreaga lună februarie. Deci, până la ora 4:00, ceea ce se avertizase în cod portocaliu se realizase deja și, pentru că se estima că va continua să ningă până spre jumătatea zilei de astăzi, ceea ce s-a și întâmplat, a fost emis acel cod roșu, conform procedurilor noastre interne. Pe de altă parte, conform legislației, alertele sistemului RO-Alert sunt emise atunci când sunt în vigoare coduri portocalii sau roșii. Deci este o chestiune de procedură”, a spus ea la Antena 3 CNN. Argumentul principal al acesteia a fost acela că „nu ținem cont de oră atunci când se îndeplinesc pragurile pentru emiterea unui cod roșu”, deoarece „o facem pentru că înseamnă că există un grad de risc”. „Argumentul meteorologic, discuția pe care mi-o pot asuma eu sau afirmațiile pe care mi le asum sunt cele de natură meteorologică și nu ținem cont de oră atunci când se îndeplinesc pragurile pentru emiterea unui cod roșu. O facem pentru că înseamnă că există un grad de risc, un grad de apariție a unor urmări ale fenomenelor meteorologice severe. Sigur că ora a fost una mai neobișnuită, dar, pe de altă parte, personal nu cred că a fost rău faptul că am fost avertizați dimineața. Știam care este situația în orașul București. Este un oraș foarte aglomerat, am văzut, evident, urmările ninsorii abundente și trebuie să vă mai spun, deși de data aceasta nu a fost cazul, pentru că deja cantitatea de precipitații a fost una deosebit de mare”, a mai spus Florinela Georgescu. Directoarea a punctat în favoarea trimiterii mesajului și faptul că la acea oră sunt oameni care pleacă la serviciu sau sunt deja în drum spre el. „Dar există și situații în care, ținând cont de riscurile pe care le poate genera o astfel de aglomerație urbană, uneori mai coborâm pragurile, tocmai pentru că știm ce poate urma. Au fost nenumărate situații în care mesajele RO-Alert au deranjat o parte din populație. Pe de altă parte, există și o altă parte a populației care a avut numai beneficii în urma acestui mesaj, pentru că, totuși, chiar și la ora 4:00 dimineața mai circula cineva sau urmau să aibă o deplasare oricum”, a subliniat Florinela Georgescu. Institutii publice Stiinta / Cercetare
Captură impresionantă de artificii, descoperită de poliţişti în prag de An Nou 30 decembrie 2021 „Astăzi, 30 decembrie, polițiștii au descins la domiciliile a trei bărbați din orașul Băbeni, județul Vâlcea, bănuiți că ar fi deținut și oferit spre comercializare, fără a avea acest drept, în cursul lunii decembrie 2021, petarde și artificii, diverse categorii. Pe parcursul activităților, au fost identificate și ridicate 3.100 de articole pirotehnice… Citește mai mult
Whatsapp și Facebook ar putea fi interceptate de anchetatori! Florin Cîțu: „Cei de la CSAT știu mai bine” – Când ar putea intra în vigoare legea Big Brother 10 decembrie 202131 martie 2022 „Este Codul comunicaţiilor. Este nevoie de acest proiect de lege pentru a demara licitaţiile 5G. Toate avizele au fost primite, inclusiv avizul CSAT care este un aviz foarte important. În Parlamentul României, dacă în comisii se descoperă că există diferenţe faţă de Codul de procedură penală, bineînţeles că acestea pot… Citește mai mult
Naștere la privat sau la stat? Ce costuri, avantaje și dezavantaje au de cântărit părinții români 20 februarie 202320 februarie 2023 Cu efectele exodului din ultimele decenii și o natalitate care scade de la an la an și care tocmai a atins un record negativ, România se transformă într-o țară mare, dar din ce în ce mai goală. Nu suntem singurul stat cu un viitor demografic – și, implicit, economic –… Citește mai mult