Migranţi descoperiţi ascunşi într-un camion plin cu legume Webpress, 18 februarie 2022 În cursul acestei dimineți, în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, un cetățean turc în vârstă de 44 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, legume din Turcia pentru România. Procedând la verificarea exterioară a mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat faptul că sigiliul vamal era deteriorat, motiv pentru care au dispus efectuarea unor verificări amănunțite. Astfel, au fost descoperite în compartimentul de marfă al autocamionului, printre lăzile cu legume, șase persoane de sex masculin. La cercetări a rezultat faptul că bărbații, cu vârste cuprinse între 20 și 47 de ani, sunt din Turcia și au urcat în autocamion când se aflau pe teritoriul Bulgariei. Aceștia au declarat autorităților faptul că intenționau să ajungă în Germania și au beneficiat de sprijinul șoferului, căruia i-au plătit fiecare câte 500 de euro, pentru a-i ajuta să treacă în mod fraudulos frontiera de stat. Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, migranții, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. Comunicate noi Stiri
CRIZA din Haiti – ONU cere evacuarea urgentă a personalului misiunii sale în insule 24 septembrie 2022 Naţiunile Unite au ordonat evacuarea întregului personal internaţional non-esenţial din Haiti, ca urmare a răpirilor şi atacurilor asupra depozitelor de alimente ale ONU din întreaga ţară, transmite sâmbătă dpa.Ordinul de evacuare intervine la două luni după ce Consiliul de Securitate al ONU a votat extinderea cu un an a mandatului… Citește mai mult
2024 a reprezentat un an bun pentru infrastructura de transport din România. Bilanțul prezentat de Ministerul Transporturilor 31 decembrie 2024 Rezultatele obținute în 2024 sunt impresionante. Au fost deschiși traficului 197 km de drumuri de mare viteză, dintre care 100 km fac parte din Autostrada A7. Pentru prima dată, Autostrada A7 a fost conectată cu Autostrada A3, iar Autostrada de Centură a Capitalei (A0) a fost legată de Autostrada Soarelui… Citește mai mult
Stiri Construirea unei Coaliții Pro-Europene: Perspectivele PSD și UDMR în Contextul Politic Actual 7 iulie 2026 Claudiu Manda, secretarul general al PSD, discută despre posibilitatea formării unei coaliții pro-europene cu UDMR, analizând implicațiile politice pentru România. Citește mai mult