FOTO | Activitate militară INTENSĂ la granițele Ucrainei. Imaginele din SATELIT arată mișcări de trupe rusești de-a lungul frontierei Webpress, 18 februarie 2022 Imaginile, luate la mijlocul lunii februarie, ilustrează faptul că Ucraina rămâne înconjurată pe trei laturi la graniţele sale cu Rusia şi Belarus, de trupele ruse, notează BBC. O preocupare deosebită este prezenţa unui nou spital de campanie în zona de antrenament Osipovii din nord-vestul Belarusului. Deşi acesta ar putea fi o parte legitimă a oricărui exerciţiu pe teren la scară largă, ar putea fi, de asemenea, un indiciu al pierderilor aşteptate în luptă dintr-un conflict iminent. Alte concentrări şi activităţi de trupe sunt considerabil mai aproape de graniţele Ucrainei. Un pod de ponton militar peste râul Pripyat a fost fotografiat pe 15 februarie. Se află la mai puţin de 6 km de graniţa Belarusului cu Ucraina. Analiştii de la McKenzie Intelligence Services, cu sediul la Londra, au evidenţiat zona mare de aşteptare de pe malul drept al râului ca un indicator al posibilei intenţii de a muta un număr mare de vehicule. Unele rapoarte au sugerat că pontonul ar fi putut fi îndepărtat. O altă imagine este a artileriei autopropulsate sau a tunurilor de calibru mare montate pe un şasiu de tancuri, dispuse la Bresţki, care se află la aproximativ 50 km de graniţă. Prezenţa militară actuală de aproximativ 30.000 de soldaţi ruşi în Belarus, deşi este alarmantă atât pentru Ucraina, cât şi pentru NATO, are ca alibi exerciţii comune, ruso-belaruse, care urmează să se încheie pe 20 februarie. Deci, un test cheie al intenţiilor Moscovei va veni după acea dată, când imaginile din satelit vor dezvălui dacă cea mai mare parte a forţelor ruse de acolo a rămas sau a plecat. Comunicate noi Stiri
Ruptură diplomatică între Israel și Irlanda. Statul evreu și-a închis ambasada de la Dublin 15 decembrie 2024 „Acțiunile și retorică antisemită a Irlandei împotriva Israelului își au rădăcinile în delegitimarea și demonizarea statului evreu, precum și în standardele duble. Irlanda a depășit toate liniile roșii în relațiile sale cu Israelul,” a declarat ministrul israelian de externe, Gideon Saar, conform comunicatului. Relațiile diplomatice dintre Irlanda și Israel s-au… Citește mai mult
Stiri O Nouă Eră la Vatican: Numirea Femeii Laice în Funcții de Decizie 2 iunie 2026 Papa Leon al XIV-lea a numit-o pe Maria Montserrat Alvarado la conducerea Dicasterului pentru Comunicare, o premieră istorică pentru Biserica Catolică. Citește mai mult
Stiri Schimbarea de Paradigmă: Cum Spania își Reevaluează Relația cu China în Contextul Uniunii Europene 28 mai 2026 Spania își schimbă radical poziția față de China, distanțându-se de apelurile UE pentru măsuri mai ferme. O analiză detaliată a implicațiilor acestui demers. Citește mai mult