Moscova SPUNE NU, deocamdată. O întâlnire Biden – Putin ar fi prematură Webpress, 21 februarie 2022 „Este prematur să vorbim de un plan concret de a organiza orice gen de întâlnire,” a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de AFP. Cu toate acestea, Peskov a menționat că există un acord pentru continuarea dialogului prin ministerele de Externe ale celor două țări. „Este prematur să vorbim de un plan concret de a organiza orice gen de întâlnire,” a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de AFP. Cu toate acestea, Peskov a menționat că există un acord pentru continuarea dialogului prin ministerele de Externe ale celor două țări. „Desigur, nu o excludem, iar dacă este necesar, președinții Rusiei și Statelor Unite pot oricând decide asupra unor discuții, fie telefonice, fie personale. Va fi decizia lor”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenția TASS. Tot luni, ministrul ucrainean de Externe a apreciat demersul Franței privind o noua discuție între Joe Biden și Vladimir Putin, pe tema crizei din Ucraina. „Credem că orice demers pe calea găsirii unei soluții diplomatice merită susținut”, a transmis oficialul de la Kiev. Anterior, președintele Emmanuel Macron a anunțat că „preşedinţii BIDEN şi PUTIN au acceptat fiecare, în principiu, un astfel de summit. Conţinutul său va fi pregătit de secretarul de stat BLINKEN şi ministrul LAVROV în cadrul întâlnirii lor de joi, 24 februarie. Acesta nu va putea să fie organizat decât dacă Rusia nu invadează Ucraina. Preşedintele Republicii se va strădui să pregătească împreună cu toate părţile interesate conţinutul acestor discuţii”. Tot luni, ministrul ucrainean de Externe a apreciat demersul Franței privind o noua discuție între Joe Biden și Vladimir Putin, pe tema crizei din Ucraina. „Credem că orice demers pe calea găsirii unei soluții diplomatice merită susținut”, a transmis oficialul de la Kiev. Anterior, președintele Emmanuel Macron a anunțat că „preşedinţii BIDEN şi PUTIN au acceptat fiecare, în principiu, un astfel de summit. Conţinutul său va fi pregătit de secretarul de stat BLINKEN şi ministrul LAVROV în cadrul întâlnirii lor de joi, 24 februarie. Acesta nu va putea să fie organizat decât dacă Rusia nu invadează Ucraina. Preşedintele Republicii se va strădui să pregătească împreună cu toate părţile interesate conţinutul acestor discuţii”. Comunicate noi Stiri
O femeie a murit după ce a căzut 15 metri în gol, în timp ce se îmbarca într-un avion, în Turcia. Cum a fost posibil 14 decembrie 202214 decembrie 2022 O femeie a murit după ce a căzut de pe podul de îmbarcare al unui avion, chiar în fața pasagerilor îngroziți, pe aeroportul Adnan Menderez din Izmir, Turcia. Beyza Taskiran, în vârstă de 32 de ani, a sărit de pe pod și a căzut prin golul aflat între acesta și… Citește mai mult
Stiri Modificarea regulilor de corectare a greșelilor la Bacalaureat 2026: O abordare echitabilă pentru toți elevii 9 august 2026 Examenul de Bacalaureat 2026 introduce reguli noi de corectare a greșelilor pentru elevi, promovând o evaluare echitabilă și transparentă. Citește mai mult
Alimentul care se digeră abia după 3 zile – otravă pentru organism. Și tu îl consumi frecvent! 20 februarie 2023 Iată ce se poate întâmpla în organism timp de o oră după ce ai consumat un hamburger, căci despre acest aliment este vorba. Cât despre digerarea lui, aceasta se face abia în 3 zile. După primele 10 minute Hamburgerul cu cașcaval conține 540 de calorii, numărul acestora variind însă în… Citește mai mult