Putin a convocat de urgență Consiliul Securității Rusiei într-o reuniune „neobișnuită” – Ce pregătesc rușii în Ucraina Webpress, 21 februarie 2022 „În scurt timp, chiar în 10-15 minute, preşedintele Putin va reuni Consiliul Securităţii Rusiei”, a afirmat Peskov, indicând că aceasta este o reuniune „extinsă” şi nu una din cele obişnuite pe care le convoacă şeful statului de obicei cu membrii permanenţi ai acestui organism. El a spus că se aşteaptă ca preşedintele Putin să susţină un discurs în cadrul Consiliului Securităţii Rusiei, mecanism ce reuneşte principalii factori de decizie ruşi, în special şefii armatei şi serviciilor de informaţii. Este posibil ca şi alţi membri ai Consiliului să prezinte rapoarte, a indicat purtătorul de cuvânt. La insistenţa jurnaliştilor, Peskov a spus că aceasta „nu este o reuniune obişnuită” a Consiliului Securităţii, evitând să precizeze tema întrunirii. „De asemenea, preşedintele are programate astăzi (luni – n.r.) câteva convorbiri telefonice internaţionale”, a spus Peskov, promiţând să vină cu detalii pe parcursul zilei, potrivit Interfax. Referitor la situaţia din Donbas, Peskov a calificat situaţia din zona de conflict ca fiind „extrem tensionată”, conform dpa. „Până acum nu vedem semne de detensionare”, a adăugat el. Comunicate noi Stiri
Vibe-uri pozitive și concerte de excepție, la SingFest – 2023. Singureni va deveni capitala distracției! Muzică, natură și tradiție 16 iunie 2023 SingFest 2023 aduce împreună artiști cunoscuți și apreciați pentru a crea o atmosferă magică și o experiență muzicală de neuitat. Festivalul se desfășoară pe parcursul a trei zile pline de concerte, spectacole și activități interactivie, care vor captiva atât iubitorii de muzică cât și pe cei care caută să petreacă… Citește mai mult
Bobby Păunescu: „Ca să fii la Davos, trebuie să ai un obiectiv de țară. În anii 90, România era prezentă” – Cum a fost blocată de ruși 20 ianuarie 2023 „Sunt țări reprezentate acolo, sunt corporații, companii mari la nivel de țară, ca mărime, ca cifră de afaceri, care sunt reprezentate acolo, care au obiective, știu ce urmaresc și se bat pentru ele. Unele sunt legitime, unele sunt mai puțin legitime, unele sunt morale, unele mai puțin morale. Ca stat,… Citește mai mult
Horoscop 10 august 2023. Gemenii sunt în elementul lor astăzi, dar nu este o garanție pentru nimic, ba chiar ar putea duce la exagerări 9 august 2023 Horoscop 10 august 2023. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 10 august 2023: Ai în față o zi interesantă, cu multe momente în care ai… Citește mai mult