Kelemen Hunor: Decizia Moscovei, iresponsabilă. Rusia subminează şi bazele dreptului internaţional Webpress, 22 februarie 2022 Vicepremierul Kelemen Hunor, preşedinte al UDMR, afirmă că „forţele armate ruse nu au intrat pe teritoriul Ucrainei pentru menţinerea păcii, ci pentru a ocupa agresiv teritorii din Ucraina”. „Considerăm iresponsabilă decizia Moscovei de a recunoaşte independenţa celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei. Forţele armate ruse nu au intrat pe teritoriul Ucrainei pentru menţinerea păcii, ci pentru a ocupa agresiv teritorii din Ucraina. Acest lucru nu este doar o ameninţare la adresa păcii din regiune şi din Europa, ci Rusia subminează şi bazele dreptului internaţional”, a scris Kelemen Hunor, marţi, pe pagina sa de Facebook. Vicepremierul menționează că „susținem ferm poziția Uniunii Europene, iar România, în calitate de membră NATO, trebuie să acționeze cu cea mai mare responsabilitate, contribuind la căutarea unei soluții diplomatice pașnice. De asemenea, trebuie să susțină impunerea sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei și să sprijine acțiunile de apărare ale NATO”. Reacția UDMR vine după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat luni seară armatei ruse „să menţină pacea” în teritoriile separatiste pro-ruse din Ucraina – regiunile Donețk și Luhansk dinDonbas. Liderul de la Kremlin le-a recunoscut independenţa, înainte de a semna acorduri de ajutor reciproc care prevăd prezenţa forțelor ruse pe teritoriul acestora o durată nedeterminată de timp. Potrivit decretelor semnate de președintele Putin, „forţele armate ale Rusiei să îşi asume funcţii de menţinere a păcii pe teritoriul” celor două „republici populare” Doneţk şi Lugansk. Ministerul român al Afacerilor Externe a ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina deja de ieri, luni seară, și a transmis mesajul „Părăsiţi imediat ţara!” în urma deteriorării situației de securitate din Ucraina și în regiunea Mării Negre. Comunicate noi Stiri Kelemen Hunor
Armata ucraineană anunță că a recucerit 3 poziții importante lângă Harkov 23 aprilie 2022 „Forțele noastre armate ucrainene au lansat cu succes o contraofensivă ieri dimineață. După lupte crâncene, unitățile noastre au dislocat trupele rusești din Bezruki, Slatin și Prodaianka”, a scris pe Telegram Oleg Sinegoubov, guvernatorul regiunii Harkov, potrivit HotNews. Dintre aceste 3 orașe de la nord de Harkov, Proudianka este cel mai… Citește mai mult
Stiri Relocarea forțată a cetățenilor ruși în Ucraina ocupată: o analiză detaliată a planului Moscovei 17 august 2026 Planul controversat al Rusiei de a reloca 114.000 de cetățeni în Ucraina ocupată suscită îngrijorări profunde privind intențiile Kremlinului și impactul asupra localnicilor. Citește mai mult
Dosarul BELINA, la final. Sevil Shhaideh a fost audiată: „Nu am știut de contractele de închiriere cu TELDRUM” 14 decembrie 2021 La termenul de marți, la Tribunalul București, au fost prezenți toți inculpații. Avocatul președintelui Consiliului Județean Teleorman – Adrian Gâdea a depus o cerere: „E vorba de niște decizii ale consiliului local Seaca, unde se află Belina, care au fost trecute în domeniul privat. Și fotografii. După lucrările din 70,… Citește mai mult