Adrian Marinescu: E o naivitate să credem că tulpina Omicron ne va ocoli Webpress, 2 decembrie 2021 Adrian Marinescu a afirmat că izolarea celor 3 persoane revenite din Africa de Sud, în cazul cărora există suspiciunea de infectare cu tulpina Omicorn, este un lucru bun, iar autoritățile și specialiștii ar trebui să-și intensifice eforturile în această direcție. „Este drept că se transmite foarte ușor dar, din fericire, ne așteptăm să aibă manifestări ușoare. Din ce știm până acum, ne așteptăm să avem interferențe și asupra celor vaccinați, dar totuși cei cu 3 doze vor fi mai protejați în fața formelor grave. Sigur, e o ipoteză de lucru, secvețierile continuă, dar cel mai important este să identificăm rapid și să izolăm aceste cazuri. Cu siguranță în zilele următoare vom avea rezultatele pentru cei 3, dar important este să continuăm cu procesul de secvențiere pentru identificarea acestei noi tulpini, pentru că astfel de anchete epidemiologice ne-ar ajuta să blocăm sau să limităm transmiterea comunitară,” a declarat Adrian Marinescu. Medicul infecționist a tras un semnal de alarmă și în legătură cu evoluția valului 5 al pandemiei, pe care nu trebuie să-l atribuim noii tulpini, de unde și ipoteza unui alt val Omicon. „În valul 5, care a început deja în Europa Occidentală, cele mai multe infectări sunt tot cu variantele Delta si Delta Plus. Este evident că vom avea și în România, întrebarea este dacă putem să facem în așa fel încât formele să fie ușoare și să să nu avem numărul uriaș de decese din valul 4,” a precizat Marinescu. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri
Cât de des trebuie să schimbi, de fapt, lenjeria de pat. Ce spun oamenii de știință 7 februarie 2023 Ar trebui să îți propui să speli așternuturile săptămânal pentru a controla alergiile și problemele de piele. Iată în ce condiții trebuie să speli lenjeria de pat mai des: dacă ai alergii sau astm și ești sensibil la praf, dacă ai o infecție sau o leziune care intră în contact… Citește mai mult
România va avea 113 medici specialiști ATI! Ministrul Sănătății a semnat ordinul 6 ianuarie 2022 Resursa umană este componenta principală pentru asigurarea capacității de răspuns a secțiilor ATI în situații de criză sanitară, fără de care nu se poate realiza creșterea în continuare a numărului de paturi operative, arată instituția condusă de Alexandru Rafila. Tinerii medici vor putea ocupa posturi în sistemul sanitar românesc într-un… Citește mai mult
Republica Moldova va da în judecată gigantul rus Gazprom. „Criza energetică este generată de Kremlin” 15 decembrie 202215 decembrie 2022 Chişinăul se pregăteşte să acţioneze în judecată gigantul rus din domeniul gazului Gazprom, pe care îl consideră responsabil de actuala criză energetică din Republica Moldova, a declarat ministrul moldovean al infrastructurii şi dezvoltării regionale, Andrei Spînu. ”Faptul că noi suntem nevoiţi să cumpărăm gaz şi curent de pe piaţă (internaţională)… Citește mai mult