Comisia Europeană, avertisment pentru „țarul Rusiei”: Vladimir Putin ar trebui să fie PRIMUL pe lista sancțiunilor! Webpress, 23 februarie 2022 Preşedintele rus Vladimir Putin „ar trebui inclus în sancţiunile adoptate împotriva Moscovei, excluderea sa fiind o greşeală, consideră Vera Jourova, vicepreşedintă a Comisiei Europene, potrivit Reuters.„Vladimir Putin ar trebui să fie primul pe listă”, a declarat Vera Jourova, care este de asemenea comisar european pentru valori şi transparenţă, citată miercuri de cotidianul Hospodarske Noviny din Cehia, ţara sa de origine.”Există întotdeauna o întrebare dacă este vorba de arta profesionistă a diplomaţiei sau de o slăbiciune. Aş zice că este a doua variantă”, a adăugat ea pentru publicaţia citată, făcând referire la excluderea lui Vladimir Putin din sancţiunile convenite marţi de miniştrii de externe din Uniunea Europeană.Uniunea Europeană a aprobat marţi o primă serie de sancţiuni împotriva Rusiei, care include interdicţia de intrare pe teritoriul european a unor înalţi oficiali ruşi, limitarea accesului Moscovei la pieţele financiare europene şi un embargo comercial asupra regiunilor Doneţk şi Lugansk.Vladimir Putin a recunoscut luni independenţa regiunilor separatiste proruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război. Decizia a fost condamnată de comunitatea internaţională drept o încălcare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei, mai notează Reuters, potrivit Agepres. Comunicate noi Stiri
Stiinta / Cercetare Prognoza meteo: O vară anticipată și capriciile vremii – Încălzire temporară și ploi imprevizibile 4 mai 20264 mai 2026 Vremea se va încălzi temporar în România, dar urmează o răcire bruscă și ploi, având implicații asupra agriculturii și turismului. Citește mai mult
CULISELE STATULUI PARALEL. Industria de apărare, între realitatea războiului din Ucraina și lipsa investițiilor 25 octombrie 2022 Analistul politic Dorin Iacob spune că, cel mai important, pentru industria autohtonă de apărare, este să beneficieze și de investiții, nu doar de achiziții. „CSAT a comunicat pe tema războiului din Ucraina abia după patru săptămâni de la debut. Nu am văzut clar scris dacă a achiziționa armament pentru armată… Citește mai mult
Stiri Căldura Extremă în Europa Centrală și de Est: O Criză Energetică și Ecologică în Expansiune 7 august 2026 Căldura extremă din Europa Centrală și de Est a dus la închiderea centralelor electrice pe cărbune în Polonia, evidențiind riscurile crizei climatice. Citește mai mult