SUA îi răspund lui Putin după amenințarea cu un RĂZBOI nuclear – Anunțul lui Joe Biden Webpress, 28 februarie 2022 Președintele american Joe Biden va vorbi despre situația din Ucraina în timpul discursului său de marți privind starea Uniunii, a anunțat secretarul de presă al Casei Albe Jen Psaki. Ieșirea lui Biden are loc după ce Vladimir Putin a Vladimir Putin a ordonat ca arsenalul nuclear ”de descurajare” să fie pus în alertă ridicată. Liderul de la Kremlin a răspuns în acest fel, duminică, sancțiunilor economice fără precedent care afectează deja puternic economia Rusiei. „Ceea ce vrem să facem în acest moment este să reducem retorica și să fim foarte clari privind folosirea amenințărilor. Administrația Biden își menține decizia de a nu folosi trupele americane”, a mai spus Psaki, citată de CNN. Joe Biden a avut luni seară o conferință telefonică cu aliații și partenerii NATO despre conflictul din Ucraina și pentru a coordona un „răspuns unit”. Discuțiile au avut loc în aceeași zi în care Adunarea Generală a Națiunilor Unite începe dezbaterea unei rezoluții de condamnare a invadării Ucrainei de către Rusia. Luni au avut loc și primele negocieri între Ucraina și Rusia la 5 zile de la invazia ordonată de Vladimir Putin. Discuțiile vor continua și în zilele următoare. Zelenski a cerut încetarea războiului și a solicitat aderarea la Uniunea Europeană într-un proces accelerat. Președintele Ucrainei a și semnat cererea oficială de aderare. Comunicate noi Stiri
Liderul PPE, Manfred Weber: România aparține Spațiului Schengen! 11 decembrie 2022 „Situaţia Austriei din cauza fluxului necontrolat de migranţi este inacceptabilă. Karl Nehammer are tot sprijinul nostru pentru că această situaţie trebuie să se schimbe. Legislaţia Schengen trebuie să fie din nou aplicată în mod corespunzător la frontierele externe ale UE”, a scris Manfred Weber pe Twitter ca un comentariu la… Citește mai mult
Horoscop 28 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a depăși, în cel mai natural mod, numeroase complicații interioare de care nu au nevoie 27 septembrie 2024 Horoscop 28 septembrie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 28 septembrie 2024: Ai ocazia să treci mult mai ușor peste anumite obstacole interioare care… Citește mai mult
Pentru a ieși din CSI, Republica Moldova ar avea de plătit o cotizație restantă de 100.000 de euro. Ce decizie anunță autoritățile de la Chișinău 10 februarie 202611 februarie 2026 Republica Moldova a acumulat o restanță de 100.000 de euro la plata cotizațiilor de stat membru al Comunității Statelor Independente (CSI), organizație din care autoritățile de la Chișinău intenționează să se retragă definitiv până la sfârșitul anului 2026, a confirmat marți, 10 februarie 2026, ministrul moldovean de Externe, Mihai Popșoi,… Citește mai mult