Sărbătoare 1 martie – Ce reprezintă această zi pentru credincioși, în afară de venirea calendaristică a Primăverii Webpress, 1 martie 2022 OrtodoxeSf. Cuv. Mc. Evdochia; Sf. Cuv. Domnina Greco-catoliceSf. cuv. m. Eudochia Romano-catoliceSf. Albin, ep. Sfânta Cuvioasa Mucenică Evdochia este pomenită în calendarul creştin ortodox la 1 martie. S-a născut în vremea împăratului Traian (98-117), în cetatea Iliopolis (Fenicia). Era samarineancă de neam şi era deosebit de frumoasă. Despre frumuseţea Evdochiei se ştia departe în imperiu. Avea şi o mare avere, căci mulţi tineri bărbaţi veneau de peste tot şi îi lăsau multă bogăţie în schimbul farmecelor sale. Într-o seară, stând în casă, a auzit întâmplător vocea unui monah, Gherman, care venise din străinătate şi locuia la un cunoscut creştin ce îşi avea casa aproape de poarta cetăţii, chiar lângă peretele casei în care Evdochia se odihnea singură în acea noapte. „Acolo monahul acela, odihnindu-se puţin după obiceiul său, s-a sculat noaptea la cântarea de psalmi. Şi după săvârşirea rugăciunii sale a şezut şi, luându-şi cărticica ce o purta la sine, a citit multă vreme. În cărticică era scris despre înfricoşata judecată a lui Dumnezeu, când drepţii se vor lumina ca soarele întru Împărăţia cerului iar păcătoşii vor merge în focul cel nestins, unde în veci vor fi munciţi cumplit fără de sfârşit” (Vieţile Sfinţilor). Evdochia auzea acum pentru prima dată despre înfricoşata judecată a lui Dumnezeu, când drepţii se vor lumina ca soarele întru Împărăţia cerului, iar păcătoşii vor merge în focul cel nestins. Înfricoşându-se şi umilindu-se, la ziuă a trimis după monahul care se rugase toată noaptea şi i-a cerut să o îndrume spre mântuire. Pentru a se apropia de Dumnezeu i s-a spus că are nevoie să se lepede mai întâi de necurăţia cea fără de măsură a desfrânării, iar aceasta se face doar prin pocăinţă, lacrimi, post şi rugăciune. Atunci Evdochia l-a întrebat pe cel care se arătase învăţător al său pentru ce monahii vieţuiesc în locuri pustii şi, lăsând atâta dulceaţă a vieţii împreună cu oamenii, ei găsesc mai multă plăcere în pustietăţi. Fericitul Gherman a răspuns pentru ce se duc monahii în pustie: „ca să ne păzim de păcat în zilele vieţii noastre, iar păcatele făcute să le curăţim prin asprimea petrecerii din pustie. În acest chip să ne facem intrare liberă spre fericirea cea cerească. De aceea toată sârguinţa şi îngrijirea noastră este ca trupurile noastre să le păzim neîntinate de lucrurile necurate, iar mintea noastră s-o păzim nevătămată de gândurile rele, străină de toată răutatea, vicleşugul, făţărnicia, cârtirea, clevetirea, zavistia, iuţimea şi mânia” (Vieţile Sfinţilor). Sfânta Cuvioasa Evdochia a fost botezată de episcopul cetăţii Teodot şi a fost dusă la o mănăstire de călugăriţe de Cuviosul Gherman. Pentru osârdia cu care se dedica vieţii monahale, a fost aleasă egumenă. A fost ucisă în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor. Sfânta Evdochia a trăit, după botezul ei, cincizeci şi şase de ani şi a avut sfârşitul în prima zi a lunii martie. Comunicate noi Stiri
Ce este CAPTAGON, botezat „cocaina săracilor”, drogul găsit la luptătorii Hamas VIDEO 24 octombrie 2023 Mulți dintre membrii Hamas care au participat la acel masacru au înghițit Captagon, o amfetamina produsă în Liban și Siria și cunoscută ca fiind folosită de teroriștii ISIS, dezvăluie postul israelian Channel 12, care a vorbit despre faptul că armata israeliană a descoperit astfel de tablete la locul masacrelor și… Citește mai mult
Stiri Accident Aviatic la Newark: Impactul Coliziunii dintre un Avion United Airlines și un Camion de Livrări 4 mai 2026 Un incident aviatic grav a avut loc la aeroportul Newark, când un avion United Airlines a acroșat un camion de livrări. Analiza acestui accident evidențiază problemele de siguranță și infrastructură. Citește mai mult
Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua deținuților politici anticomuniști: „Lecţiile istoriei trebuie învăţate. Nu trebuie să uităm niciodată experiența sinistră a totalitarismului” 9 martie 2022 „Onorăm astăzi memoria tuturor deținuților politici anticomuniști, acei oameni curajoși și demni care s-au opus, cu toată tăria și într-un mod democratic, dictaturii, luptând pentru libertate și adevăr. Jertfa lor a făcut posibilă eliberarea din lanțurile tiraniei, deschizându-ne drumul către democrație și progres. În închisorile și lagărele comuniste, deținuții politici… Citește mai mult