De ce mărţişorul este alb şi roşu: ce simbolizează culorile Webpress, 1 martie 2022 Mărţişoarele sunt simboluri ale renaşterii naturii odată cu venirea primăverii şi au rol de talismane. Primul mărţişor a fost şnurul împletit din fir alb şi negru, cel din urmă fiind înlocuit în timp cu un fir roşu, culoare care protejează de rele şi exprimă iubirea în credinţa populară. Albul, la rândul său, semnifică puritate şi energie. De ce mărţişorul este alb şi roşu. Jocul anotimpurilor O altă simbolistică a şnurului bicolor este aceea că albul reprezintă iarna, iar roşul, vara. Pe de altă parte, roşul ar fi putut înlocui negrul pentru a aduce aminte de anumite sacrificii. „Şnurul este mai important decât obiectul ataşat lui. Acesta este mărţişorul autentic“, spune Virgil Niţulescu, directorul Muzeului Ţăranului Român din Capitală. La începuturile sale, şnurul se realiza din două fire răsucite de lână. În credinţa populară, Baba Dochia ar fi fost cea care ar fi tors firul, în timp ce urca cu oile la munte. Aşa cum ursitoarele torc firul vieţii copilului la naşterea acestuia, la fel şi Baba Dochia toarce firul unui nou an, care debutează primăvara, odată cu. De ce mărţişorul este alb şi roşu Ce simbolizează Mărţişorul era primit de copii, băieţi şi fete, de la părinţi, în dimineaţa zilei de 1 martie. Aromânii puneau mărţişorul în piept sau la mână în seara zilei de 28 sau 29 februarie. Oamenii credeau că mărţişorul îi fereşte de boli şi de deochi, că vor avea noroc în dragoste şi vor fi mai înstăriţi. Altfel spus, el este un talisman care apără de rele pe tot parcursul anului. Primele obiecte ataşate şnurului bicolor au fost monedele de aur şi argint. Au urmat apoi mici bijuterii, de obicei din argint, şi mult mai târziu au apărut mărţişoarele din lemn şi din cânepă. În tradiţia populară, aducătoare de noroc sunt mărţişoarele care au formă de trifoi. Inima este simbol al iubirii, iar ancora – al credinţei. Comunicate noi Stiri
Numărul URIAȘ al copiilor cu unul sau chiar ambii părinți plecați la muncă, în străinătate. Anunțul ministrului Firea 14 martie 2022 „Copiii românilor plecați la muncă peste hotare nu trebuie neglijați! O ultimă statistică arată că peste 12.000 de copii au ambii părinți departe de casă, într-o altă țară , și au rămas în grija bunicilor, fraților mai mari sau a altor rude. Numărul copiilor rămași în țară cu doar unul… Citește mai mult
Avion prăbușit într-o zonă muntoasă. La bord se aflau șase persoane 21 ianuarie 2024 Autorităţile ruse au anunţat duminică deschiderea unei anchete după ce un avion care se crede că avea la bord şase persoane, inclusiv cetăţeni ruşi, s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă din nord-estul Afganistanului, informează AFP, potrivit Agerpres. „Un avion Falcon 10 înregistrat în Federaţia Rusă a dispărut de pe radar în… Citește mai mult
Orban recunoaște discuția cu Putin, după dezvăluirile din presă. „Tu ce ai făcut pentru pace?” 8 aprilie 20269 aprilie 2026 Prim-ministrul ungar Viktor Orban a recunoscut marți că a vorbit „despre pace” cu președintele rus Vladimir Putin, după ce un portal de știri american a dezvăluit o conversație în care acesta i-a oferit sprijinul său deplin liderului rus. „Este adevărat. Am vorbit cu președintele rus despre încheierea războiului și organizarea… Citește mai mult