Ministrul român de Externe spune că e necesară urgentarea înființării Grupului de Luptă NATO din România Webpress, 4 martie 2022 Aurescu participă la reuniunea extraordinară de la Bruxelles a miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO, la care iau parte şi Finlanda, Suedia şi UE. „Din punctul de vedere al României, cel mai important punct de pe agendă este răspunsul pe care NATO trebuie să îl aibă faţă de agresiunea Rusiei în ceea ce priveşte consolidarea consistentă a posturilor de descurajare şi apărare pe Flancul Estic. Pentru noi, este foarte important să fie accelerată, cât mai repede posibil, crearea Grupului de Luptă din România, care va fi condus de Franţa, în calitate de naţiune-cadru”, a afirmat el înainte de reuniune, potrivit unui comunicat al MAE.Totodată, ministrul a spus că va sublinia, în acest cadru, „nevoia ca NATO să reevalueze filozofia, structura şi elementele constitutive ale posturii pe Flancul Estic, deoarece condiţiile sunt complet diferite faţă de momentul în care am început să construim această postură”.”Trebuie să adaptăm această postură la realitatea care arată că trupe ruse sunt în Ucraina şi Belarus, aşa că trebuie să regândim tot”, a punctat el.Astfel, a spus că situaţia actuală regională este diferită faţă de cea din urmă cu opt ani.”Trebuie să restructurăm postura pentru a ne adapta la ceea ce Rusia face în Ucraina şi în Belarus, deoarece, în acest moment, Belarus a devenit un alt cartier militar al Rusiei şi în acelaşi timp trebuie să avem în vedere prezenţa militară rusă din Ucraina. Este o situaţie complet diferită de cea din 2014, când Rusia a ocupat ilegal Crimeea şi apoi şi-a construit prezenţa militară acolo. Atunci, doar Crimeea a fost ocupată, aşa că trebuie să conştientizăm această nouă realitate şi să ne adaptăm la ea”, a arătat ministrul Aurescu. Comunicate noi Stiri
O prostituată și „peștele” ei au atacat un client care și-a luat banii înapoi și a vrut sa plece. Femeia l-ar fi înjunghiat 22 august 202223 august 2022 O femeie de 22 de ani din Pitești ar fi înjunghiat un bărbat, luni, ce o plătea pentru servicii sexuale, după ce acesta și-a luat banii înapoi și a vrut să plece. În atac a fost implicat și „peștele” ei. Bărbatul de de 56 de ani din Curtea de Argeș… Citește mai mult
Razie de amploare, joi noaptea, în Capitală! S-au dat amenzi în valoare de aproximativ 3.000 de lei – Principalele nereguli descoperite 11 august 2023 ”În intervalul 23.00 – 03.00, poliţiştii Secţiilor 10 -13 Poliţie, precum şi ai Secţiilor 14 şi 16 Poliţie au deşfăşurat activităţi, în proximitatea mai multor străzi din zona centrală a Capitalei, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică. Astfel, în perioada precizată, în urma acţiunilor întreprinse,… Citește mai mult
Stiri Solstițiul de Vară 2026: O Privire Detaliată asupra Fenomenului Astronomic și Implicațiile Sale pentru România 20 iunie 2026 Solstițiul de vară 2026 va aduce cea mai lungă zi din an în România, cu aproximativ 15 ore și 32 de minute de lumină naturală. Acest fenomen are implicații culturale, sociale și asupra sănătății. Citește mai mult