Război la graniță. Peste 66.000 de bărbaţi ucraineni s-au întors acasă să lupte Webpress, 5 martie 2022 „Acesta este numărul bărbaţilor care s-au întors în acest moment din străinătate pentru a-şi apăra ţara de hoardă (rusă – n.r.). Aceasta înseamnă încă 12 brigăzi de luptă motivate! Ucraineni, suntem invincibili!”, a scris Reznikov într-o postare online.Pe de altă parte, postul de televiziune american CNN a relatat că Rusia intenţionează să trimită încă 1.000 de mercenari în Ucraina în zilele şi săptămânile viitoare, în timp ce un oficial din serviciile de informaţii occidentale a avertizat că Moscova ar putea ”bombarda oraşele pentru a le face să se predea”, o escaladare care ar putea duce la un număr semnificativ de victime în rândul civililor.SUA au observat deja ”unele indicia” că mercenari ruşi ar putea fi implicaţi ”în unele locuri” în invazia ordonată de Moscova în Ucraina, a declarat un înalt oficial din sectorul apărării, la începutul săptămânii, dar nu este clar unde anume se află ei şi nici câţi sunt.„Avem unele indicii cum că s-a recurs la ei”, a declarat oficialul. Comunicate noi Stiri
Dezastru pe litoral – Amenzi uriașe după un control al polițiștilor – Ce au găsit 6 august 2023 În total, poliţiştii au făcut 21 de verificări la diferinţi agenţi economici din oraşul Năvodari, comuna Corbu şi staţiunea Costineşti. ”Au fost aplicatde 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 124.000 de lei, dintre care 10 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate… Citește mai mult
Stiri Deficiențele de Securitate la Universitatea din Utah: O Analiză a Asasinării lui Charlie Kirk 26 septembrie 2026 Asasinarea lui Charlie Kirk la Universitatea din Utah evidențiază grave deficiențe de securitate care ridică întrebări despre responsabilitatea instituțiilor de învățământ superior. Citește mai mult
ANPC a închis cea mai mare fabrică de pâine din Estul României 10 martie 2025 Koksal, una dintre cele mai mari fabrici de panificatie din jud. Ilfov, care aprovizioneaza parte din judetele Ilfov si Giurgiu, cu vanzari de aproximativ 80.000 paini si 20.000 specialitati de panificatie zilnic, comercializeaza produsele in conditii ce pericliteaza sanatatea consumatorilor. Unitatea a fost controlata de comisarii din cadrul Comisariatului Judetean… Citește mai mult