Primul refugiat ucrainean internat cu COVID-19. Care este starea tânărului Webpress, 5 martie 2022 Pentru că nu se simțea bine, a sunat la 112 pentru a cere ajutor medical, iar testul făcut de personalul medical a ieșit pozitiv. Medicii spun că starea sa este bună, însă a rămas internat în spital. Tânărul era imunizat cu două doze În prima zi când a ajuns în România, bărbatul a stat într-un centru de adăpost pentru refugiați, iar apoi și-a găsit o locuință cu chirie unde stătea împreună cu soția și fetița în vârstă de 5 ani. Acesta este vaccinat cu două doze de vaccin Moderna, doza a doua fiind administrată în august 2021, fără să aibă și doza a treia, care oferă un grad mai mare de protecție împotriva virusului. Bărbatul a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase unde se află internat în continuare. „Pacientul prezenta durere în gât, răgușeală, astenie fizică marcată, iar în urma anamneziei s-au identificat comorbidități: hipertensiune arterială și obezitate. În momentul de față, pacientul prezintă o stare bună atât fizică cât și psihică”, a precizat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași. Reprezentanții spitalului spun că bărbatul s-a bucurat că a putut comunica cu personalul medical în rusă și ucraineană. Deși inițial nu a vrut să rămână internat, a rămas în spital pentru a fi supravegheat și pentru a-și proteja familia. Comunicate noi Stiri
Românii pierd sume mari de bani, după ce sunt păcăliți să cumpere acțiuni la bursă și monede virtuale 25 noiembrie 202225 noiembrie 2022 Toamna aceasta, zeci de români au reclamat că au fost păcăliți de falși brokeri, anunță Autoritatea de Supraveghere Financiară. Oamenii s-au plâns că au pierdut chiar și zeci de mii de euro, după ce au fost convinși de diverse persoane, prin mesaje trimise pe rețele sociale și la telefon, să… Citește mai mult
Stiri Iranul își închide porțile negocierilor cu SUA: O analiză a tensiunilor actuale și a implicațiilor geopolitice 27 iulie 2026 Iranul a decis să nu mai poarte negocieri cu SUA, cerând un comportament responsabil din partea acestora. Această situație complexă are implicații profunde pentru stabilitatea regională și globală. Citește mai mult
Greierii – ultimii pe lista de „ingrediente” impuse pentru consumul românilor de către Comisia Europeană 8 februarie 2025 Pe lângă viermii de făină, lăcuste, larve, ouă, gândaci etc. aceste alimente „exotice” aprobate de UE sunt prezentate că fiind o sursă de hrană foarte hrănitoare, o hrană inovativă, cu un conținut mai mare de proteine chiar decât animalele obișnuite. Comparată de mulți cu un adevărat act de agresiune, aflăm… Citește mai mult