Theodor Stolojan: „9,4% din PIB pentru cheltuieli sociale se poate acoperi fără eforturi bugetare majore” Webpress, 3 decembrie 2021 „Toți cei care vorbesc după ureche, să pună mâna să citească anexa la hotărârea Consiliului Miniștrilor al UE, care a aporbat PNRR, unde la pagina 234 din această anexă se spune foarte limpede că România și-a luat angajamentul să facă un nou sistem de pensii, care să înlocuiască legea 127 din 2019, iar scopul noii legislații este ca absolut toate cheltuielile cu pensiile să se încadreze, pe o perioadă mai lunga, de cel mult 9,4% din PIB. Aici, se prevede contributiviatea și la pensiile speciale. Noua legislație are termen de aplicare 3 martie 2023, iar până la sfârșitul anului Ministerul Muncii trebuie să angajeze experți pentru pregătirea acestei noi legislații. Procentul de 9,4% se referă la noua legislație, care nu e în vigoare, ci este doar un angajament. Până nu vedem acest proeict de nouă legislație e complicat să vedem dacă ne încadrăm în cei 9,4% din PIB. Tot prin această anexă ne-am anagajat ca durata minima de contribuție trebuie să fie exactă cu cea cu contribuția din sistemul național de pensii, adică cel puțin 15 ani. Deci, nu vom mai avea situații în care te angajezi în justiție cu 2 ani înainte de pensionare și să ieși la pensie cu 20.000 de lei. Ne-am angajat, tot prin PNRR, că nu mai introducem nicio categorie nouă de pensii speciale. Un 9,4% se poate acoperi. Țări apropiate nouă, ca Ungaria, Bulgaria sau Polonia, sunt tot sub 10%. Este foarte acoperitor acest procent, inculsiv pentru creșterea de 10% de la 1 ianuaire. Este puțin entuziasm cu anularea pensiilor speciale la primari și conslierii județeni”, a declarat Theodor Stolojan în emisiunea „Controversat”. Comunicate noi Institutii publice Monden / Lifestyle Politica Stiri
Război în Ucraina, ziua 1111. Trump sugerează că Ucraina nu ar putea să supraviețuiască războiului cu Rusia – LIVE TEXT 10 martie 2025 UPDATE 9:05 – Trump afirmă că SUA „aproape” au pus capăt pauzei privind furnizarea de informaţii către Ucraina Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică, la bordul Air Force One, că Statele Unite „aproape” au pus capăt unei suspendări a schimbului de informaţii cu Ucraina şi că se aşteaptă la… Citește mai mult
Stiri Inteligența Artificială și Educația: Perspectivele lui Daniel Funeriu asupra Viitorului Învățământului în Europa și Asia 9 august 2026 Daniel Funeriu, expert în educație, discută despre impactul inteligenței artificiale și necesitatea de a adapta sistemele educaționale la provocările contemporane. Citește mai mult
Urmărire ca în filme, în plin centrul orașului Timișoara. Șoferul de 24 de ani a fost oprit cu focuri de armă VIDEO 17 iunie 2023 Totul a început când oamenii legii au vrut să îl tragă pe dreapta pe șofer pentru un control de rutină. Bărbatul, însă, nu s-a conformat semnalului și a continuat deplasarea. Forțele de ordine au pornit imediat în urmărirea mașinii și au cerut și sprijinul colegilor din teren. Șoferul, însă, a… Citește mai mult