Adolescentă, bătută cu bâta de fostul iubit în parcarea unui bloc din Gorj! Bărbatul a încălcat ordinul de protecție Webpress, 27 ianuarie 2025 ”La data de 26 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu – Biroul Ordine Publică au continuat cercetările privind săvârşirea infracţiunilor de lovire şi încălcarea ordinului de protecţie, iar în urma probatoriului administrat, a fost luată măsura reţinerii, pe bază de ordonanţă, pe o perioadă de 24 de ore, faţă de un tânăr de 26 de ani, din comuna Bustuchin, acesta fiind introdus în arestul IPJ Gorj”, a transmis, luni, IPJ Gorj. Incidentul s-a petrecut pe 25 ianuarie. Tânăra de 16 ani, din Târgu Jiu, a sunat la 112 şi a sesizat că a fost agresată fizic de fostul său concubin. ”La locul sesizării au ajuns mai mulţi poliţişti, care l-au urmărit pedestru, identificat şi imobilizat pe tânărul de 26 de ani, acesta fiind condus la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor. Din primele verificări a reieşit faptul că, în seara zilei de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 23.00, acesta ar fi aşteptat-o pe tânără în parcarea din faţa blocului în care aceasta locuieşte şi ar fi lovit-o cu un obiect contondent confecţionat din lemn, în zona picioarelor şi a corpului, persoana vătămată fiind preluată de un echipaj al ambulanţei şi transportată la unitatea de primiri urgenţe a spitalului din Târgu Jiu, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a mai transmis Poliţia. De asemenea, s-a mai stabilit faptul că bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria Târgu Jiu, prin sentinţă civilă, la data de 5 noiembrie 2024, având în vedere că s-a apropiat la o distanţă mai mică de 30 metri de tânără. Victima a fost examinată de către medicul legist, stabilindu-se că a suferit leziuni care necesită pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale şi nu i-a fost pusă viaţa în pericol. Comunicate noi Stiri
Bărbatul care a aruncat ulei de motor în râu a primit două amenzi usturătoare. Îl costă cât o garsonieră 2 februarie 2023 Individul este din localitatea Suseni, județul Argeș și este administratorul unui service auto. Acum acesta este obligat să plătească 60.000 de lei la Garda de Mediu Argeș și alți 40.000 de lei la Administrația Bazinală. „Au fost prelevate probe de apa din mai multe sectiuni. Echipele de interventie ale apelor… Read More
România ar putea intra complet în Schengen mai curând decât ne așteptam. Noul comisar european pentru migrație susține aderarea 5 noiembrie 2024 La summit-ul organizat de Ungaria, care va avea loc la Budapesta, pe 22 noiembrie, se discută posibilitatea ca Viena să renunțe la blocarea controversată a aderării complete la Schengen pentru România și Bulgaria, conform informațiilor publicate de cotidianul austriac Kleine Zeitung. Read More
Turcia, calificare în sferturi la EURO 2024 – Cum arată tabloul complet 3 iulie 2024 Naționala Turciei își continuă parcursul de vis la Campionatul European din Germania, după ce a reușit să se califice în faza sferturilor, eliminând Austria în optimi, scor 2-1. Austria – Turcia 1-2 Turcia a început excelent partida de pe Red Bull Arena din Leipzig și a deschis scorul după doar… Read More