Adolescentă de 15 ani, din Piatra-Neamț, căutată de polițiști după ce a dispărut de trei zile de acasă Webpress, 31 martie 2025 O minoră în vârstă de 15 ani, din municipiul Piatra-Neamţ, este căutată de poliţişti după ce a dispărut de acasă de trei zile, a informat, luni, 31 martie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ. Comunicate noi Stiri
Care ar fi un calendar realist pentru aderarea României la Schengen? Răspunsul ministrului grec pentru migrație, aflat la București 18 ianuarie 2023 Ministrul grec pentru Migraţie şi Azil, Notis Mitarachi, spune că „este foarte dificil în acest stadiu” să fie avansat un calendar privind aderarea României la Schengen, dar că speră ca în 2023 „să fie rezolvată criza”. Oficialul grec a făcut aceste declarații la București, după ce săptămâna trecută a lansat… Read More
Mii de companii din România au intrat în insolvență în 2022. Domeniile afectate cel mai grav 29 decembrie 2022 Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 10,64% în primele 11 luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Read More
Ministrul Finanțelor a confirmat oficial că multinaționalele nu vor fi suprataxate 9 decembrie 2021 ”M-am întâlnit astăzi cu reprezentanţii mediului de afaceri pentru a transmite clar că, aşa cum am promis, vom construi bugetul pe anul 2022 fără a introduce noi taxe. Ştiu că regulile esenţiale în relaţia cu economia sunt predictibilitatea fiscal-bugetară şi dialogul cu mediul socio-economic. De aceea, orice analiză şi modificare… Read More