„Ajutoare de la biserică” – ultima escrocherie care face revagii printre persoanele în vârstă , 28 ianuarie 2024 Unii dintre făptaşi, pentru a-şi atinge scopul, s-au deghizat în falşi lucrători ai firmelor de utilităţi sau vânzători ambulanţi, intrând în locuinţe şi jefuind mai ales bătrâni. A mai fost celebra metodă „Accidentul“, care a făcut mii şi mii de victime, autorii acţionând chiar din penitenciare, cu sprijinul unor acoliţi. „Invenţii“ de care s-a uzat mai sunt şi altele, iar una nouă a fost descoperită de poliţiştii din Neamţ. Pe data de 10 ianuarie 2024, anchetatorii din Roman au fost sesizaţi de către un bărbat, în etate de 88 de ani, că o persoană, pe care o primise în locuinţă, i-a sustras economille, lucru descoperit după plecarea acesteia. Octogenarul a declarat că în acea dimineaţă, în timp ce era acasă cu fiica, a deschis uşa unui bărbat necunoscut, care i-a spus că vine din partea bisericii, dându-i un pachet în care se aflau trei pijamale şi un halat. La un moment dat, profitând de neatenţia victimei, „bunul samaritean“ a furat suma de 4.500 de lei. Poliţiştii s-au mobilizat exemplar, reuşind să descopere autorul în scurt timp, în judeţul Iaşi. „În urma activităţilor investigativ-operative efectuate, a fost identificată autoutilitara folosită de către persoana bănuită de comiterea faptei, iar cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţie Moţca, aceasta a fost depistată pe raza localităţii Moţca“, declara inspector Ramona Ciofu de la Poliţia Neamţ. În urma controlului autovehiculului şi a persoanelor din interiorul acestuia, a fost găsită suma de 4.701 lei, susceptibilă a fi provenită din săvârşirea de infracţiuni. Apoi, în baza probelor strânse, anchetatorii au dispus reţinerea unui bărbat în vârstă de 30 de ani, cu domiciliul în Iaşi, acuzaţia adusă fiind cea de furt calificat. Un alt caz de escrocherie a fost rezolvat tot în prima lună a acestui an. Pe 28 decembrie 2023, poliţiştii de la Secţia Săvineşti au fost sesizaţi de către un bărbat, cu privire la faptul că i-a fost sustras bunicii, de 78 de ani, un plic în care avea bani, după ce un necunoscut a intrat în locuinţă, sub pretextul că este angajatul unui furnizor de electricitate. În plic erau 20.000 lei şi 1.300 euro, iar în urma cercetărilor a fost identificat autorul bănuit de comiterea faptei, acesta având un complice. Este vorba despre indivizi cu vârsta de 21, respectiv 35 de ani, domiciliaţi în Mirosloveşti, Iaşi. Au urmat percheziţii domiciliare, reuşind să se recupereze 3.600 de lei, bani consideraţi a fi parte din cei sustraşi. SURSA Comunicate noi Stiri
Ce boli te așteaptă, în funcție de tipul tău de caracter. Anxiosul va suferi de afecțiuni diferite de cele ale extrovertitului 19 decembrie 2024 Fiecare om este special, iar trasaturile de personalitate ii definesc unicitatea. Personalitatea influenteaza modul in care actionam si ne traim fiecare zi din viata. Aceasta se „slefuieste” pe masura de acumulam experienta si evoluam. Cu toate ca suntem unici, etichetele sunt nelipsite. Iar cercetatorii de la Univesitatea din Nottingham, condusi… Read More
Motivul pentru care UEFA a dat în judecată o pizzerie din Germania 1 februarie 202231 martie 2022 Forul european a decis să ia măsuri împotriva Pizza Wolke, o mică pizzerie situată în oraşul Giessen, lângă Frankfurt, pentru că una dintre pizzele lor se numeşte „Champignons League”. Produs cu mozzarella şi ciuperci, „Champignons (n.r. – ciuperci) League” a provocat în mod absurd indignare la sediul UEFA din Nyon… Read More
Peste 30 de palestinieni uciși de bombardamentele israeliene în sudul Fâșiei Gaza: ”Le cerem oamenilor să se mute” 18 noiembrie 2023 Atacurile aeriene israeliene asupra blocurilor de locuinţe din sudul Gazei au ucis cel puţin 32 de palestinieni sâmbătă, au spus medicii, după ce Israelul a avertizat din nou civilii să se mute, în timp ce se pregăteşte să atace Hamas în sudul enclavei, după ce a supus nordul, transmite Reuters. Read More