Albinele-robot, salvatorii agriculturii. Micile insecte artificiale zboară din floare în floare ca să facă sarcina polenizatorilor naturali , 2 februarie 2023 Echipa de cercetători, care provine de la Universitatea Tampere din Finlanda, și-a publicat descoperirile în revista Advanced Science. Inovația, denumită proiectul „FAIRY”, a fost inspirată de semințele de păpădie și ar putea avea potențiale oportunități de aplicare în agricultură, notează The Sun. Micile „insecte” robotizate menite să înlocuiască albinele se deplasează prin intermediul vântului și sunt controlate de lumină. În viitor, milioane de acești roboți minusculi ar putea transporta polen și ar putea fi împrăștiați de vânt. Mai mult, aceștia ar putea fi dirijați de lumină către anumite zone cu copaci care așteaptă să fie polenizați. „Acest lucru ar avea un impact uriaș asupra agriculturii la nivel global, deoarece pierderea polenizatorilor din cauza încălzirii globale a devenit o amenințare serioasă la adresa biodiversității și a producției de alimente”, a explicat autorul principal al studiului, Hao Zen. Albinele-robot, ghidate de lumină în îndeplinirea sarcinilor lor „Roboții insectă” cântăresc 1,2 mg și au o porozitate de 0,95, folosind un polimer. Datorită structurii lor, acestea pot pluti cu ușurință în aer, dirijate de vânt. Micii roboți polenizatori sunt dotați cu un inel de generare a unui vortex separat stabil, care permite deplasarea pe distanțe lungi asistată de vânt. „Robotul poate fi alimentat și controlat de o sursă de lumină, cum ar fi un fascicul laser sau un led”, spune Zeng. Un fascicul de lumină poate fi folosit în continuare pentru a controla acțiunile de decolare și aterizare ale ansamblului de polimeri. Dar cercetătorii nu vor sîă se oprească aici, ci intenționează să se concentreze pe îmbunătățirea sensibilității materialului pentru a opera dispozitivul în lumina soarelui. În plus, ei doresc să îmbunătățească structura astfel încât să poată transporta dispozitive microelectronice, cum ar fi GPS și senzori. Și, potrivit lui Zeng, există potențial pentru aplicații și mai semnificative. „Sună a science fiction, dar experimentele de validare a conceptului incluse în cercetarea noastră arată că robotul pe care l-am dezvoltat oferă un pas important către aplicații realiste potrivite pentru polenizarea artificială. Acest lucru ar avea un impact uriaș asupra agriculturii la nivel global, deoarece pierderea polenizatorilor din cauza încălzirii globale a devenit o amenințare serioasă la adresa biodiversității și a producției alimentare”, a mai adăugat autorul principal al studiului. Proiectul „FAIRY” a început în septembrie 2021 și va continua până în august 2026. Comunicate noi Stiri
Rafale de vânt în Masivul Bucegi: Telegondola care urcă la Cota 2.000 este oprită pentru a patra zi consecutiv 25 decembrie 2023 Turiştii care petrec vacanţa de Crăciun în staţiunile de pe Valea Prahovei pot urca pe munte cu instalaţiile de transport pe cablu doar până la Cota 1.400 din Masivul Bucegi. Telegondola care urcă la Cota 2.000 este oprită, pentru a patra zi consecutiv, din cauza vântului care la altitudini mari… Read More
Primele două cazuri de triplă infecție respiratorie înregistrate în România: un copil de 3 ani și un bărbat de 58 de ani, internat la ATI 12 ianuarie 2023 Numărul infecțiilor respiratorii este în creștere în România, iar în aceste zile s-au înregistrat și primele două cazuri de triplă infecție respiratorie: un copil de 3 ani din București, care a ajuns la camera de gardă a Spitalului de Copii Gomoiu din București, dar nu a rămas internat, și un… Read More
Oglinda telescopului spațial James Webb a fost lovită de un mic meteorit 9 iunie 20229 iunie 2022 Telescopul spațial James Webb, ale cărui prime imagini științifice urmează să fie prezentate pe 12 iulie, a pățit un incident în punctul său de observație aflat la 1,5 milioane km de Terra. Una dintre oglinzi a fost lovită de un micro-meteorit, dar din fericire pare că totul funcționează bine. Nu… Read More