Alegerile prezidenţiale din Libia se îndreaptă spre un EȘEC total. Cu ce probleme se confruntă țara , 14 decembrie 2021 Scrutinul anunţat pentru 24 decembrie ar fi primul în istoria statului nord-african. Ar avea drept de vot aproape 2,5 milioane de alegători. Procesul electoral a fost tutelat de ONU, pentru a pune capăt haosului instaurat după căderea regimului lui Moammar Gaddafi în 2011. Însă, cu zece zile înainte de data alegerilor, campania electorală încă nu a început, iar publicarea listei finale de candidaţi a fost amânată pe termen neprecizat. Aşadar, deşi duminică guvernul a anunţat că este gata pentru organizarea votării, este foarte putin probabil ca procedura să se finalizeze. Amânarea este un scenariu care se conturează deja de câteva săptămâni. În acest context, consideră Jamal Benomar, fost adjunct al secretarului general al ONU, „alegerile ar putea face mai mult rău decât bine, din cauza faliilor adânci din societate şi politică”. Totuşi, după ani de lupte între puterile rivale din estul şi vestul Libiei, în martie s-a instalat un guvern interimar, al cărui obiectiv este să ducă la bun sfârşit tranziţia până la alegeri. În vestul ţării sunt desfăşurate mai multe miliţii; estul este în continuare controlat de mareşalul Khalifa Haftar, care este în acelaşi timp candidat la preşedinţie. În regiunea Tripolitania din vest, Haftar este antipatizat de când a încercat să cucerească capitala, în 2019-2020. Printre cei circa 100 de candidaţi se numără şi Seif al-Islam Gaddafi, fiul fostului dictator ucis în timpul revoltei populare din 2011, sau premierul interimar Abdelhamid Dbeibah, care promisese că nu va candida. Comunitatea internaţională doreşte însă alegerile, în ciuda tuturor semnalelor de alarmă, şi „împinge înainte orbeşte acest proces electoral, fără a ţine cont de riscuri”, arată Peter Millett, fost ambasador britanic în Libia. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Bulai și Pieleanu, interceptați de procurori: „Era foarte amabilă, drăguță, zâmbea”. Ce au discutat la telefon, în contextul scandalului sexual 20 septembrie 2024 Marius Pieleanu și Alfred Bulai au despicat firul în patru, pe fondul acuzațiilor grave care li se aduc în spațiul public. Cei doi sociologi, foști profesori la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA, au fost interceptați pe data de 5 august. Read More
O stewardesă hrănește cu lingurița un pasager de la clasa business: ”Ar trebui să le fie rușine” VIDEO 11 decembrie 2023 Un videoclip cu o însoțitoare de zbor de la Singapore Airlines care hrănește cu lingura copilul unui pasager a devenit viral – și nu toată lumea a fost mulțumită de asta. ”Ar trebui să le fie rușine”, cred mulți oameni despre părinții micuțului. Read More
Cele 3 persoane acuzate de uciderea femeii găsită moartă într-o remorcă la Oradea, arestate preventiv. Ce acuzații li se aduc 12 iunie 2024 Cei trei acuzaţi de uciderea tinerei al cărei cadavru a fost găsit marţi, 11 iunie, într-un geamantan, pe strada Oneştilor din Oradea, dar şi torturarea surorii acesteia, aflată în spital în stare gravă, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile şi sunt cercetaţi pentru omor calificat prin cruzimi. Read More