Alerte de vreme severă imediată. Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii Webpress, 5 mai 2025 Meteorologii au emis luni, 5 mai, avertizări nowcasting (vreme severă imediată) Cod portocaliu pentru două județe. Comunicate noi Stiri
Percheziții în Argeș, la suspecţi bănuiți de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj 10 decembrie 2023 La descinderi au participat poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş, Serviciului Criminalistic şi luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi ai Biroului pentru Protecţia Animalelor.”În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două arme neletale, supuse autorizării, deţinute fără drept, un exemplar de… Read More
De ce vrea România ca interdicția privind cerealele ucrainene să fie prelungită până la sfârșitul lui 2023 25 august 2023 Polonia, Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia susțin prelungirea până la sfârșitul anului a interdicției UE privind importul de cereale ucrainene în aceste țări. Declarația aparține ministrul polonez al agriculturii, Robert Telus, potrivit Reuters. În luna mai, Uniunea Europeană a permis celor cinci vecini ai Ucrainei să interzică vânzările interne de… Read More
Procesul rapperului iranian acuzat că e ”inamicul lui Allah” și de ”complot pe pământ” a început cu ușile închise. Riscă pedeapsa capitală 27 noiembrie 2022 Un rapper iranian, Toomaj Salehi, arestat la sfârşitul lui octombrie după ce şi-a exprimat susţinerea faţă de manifestaţii împotriva regimului, riscă să fie condamnat la moarte într-un proces deschis sâmbătă, ”cu uşile închise”, trag un semnal de alarmă, pe Twitter, apropiaţi ai acestuia, relatează AFP. Read More