Alexandra Păcuraru: Nu putem asista pasivi la distrugerea identității noastre! Trebuie să luăm atitudine

În ultimele zile se rostogolește în spațiul public subiectul pensiilor speciale, cu direcție clară către cele ale militarilor. În astfel de vremuri, în care ar trebui să sprijinim și să primenim armata noastră, noi nu facem altceva decât să ne punem piedică singuri. De la începutul războiului din Ucraina, numeroși angajați din MAPN și-au dat demisia. Sincer, îi înțeleg. După 1989 corpul militar s-a redus sistematic, dotările sunt mult în urma vecinilor noștri, asta în ciuda promisiunilor de modernizare și de reechipare.

Contractele de înzestrare sunt blocate, pradă unor interese care mă depășesc acum. Nu înțeleg de ce tocmai pensiile de serviciu ale soldaților, de orice armă, care au jurat să ne apere, sunt cele care ne sărăcesc. Pensia medie în cazul militarilor variază între 3.400 – 4.000 de lei, în timp ce pensionarii SRI au o indemnizație medie de 5.000 de lei. Lideri la cuantumul pensiei sunt însă cei peste 4.000 de magistrați, cu o pensie medie care trece de 19.000 de lei. De parlamentari nici nu vreau să mai vorbesc.

Este inacceptabil să lovim chiar în nucleul care reprezintă scut pentru o întreagă națiune! Jos labele de pe militari! Până aici!

Ne-am angajat, prin PNRR- un document al marii trădări naționale, făcut pe genunchi și fără cosultări serioase de USR, la niște reforme- multe necesare, dar altele care ne condamnă la sărăcie. Și pentru ce? Pentru niște miliarde de euro care vor veni, dar mai degrabă nu. PNRR reprezintă un eșec al politicii și al diplomației românești. De ce? Pentru că nu am știut să negociem interesul național, așa cum au făcut alte state.

Banii europeni sunt vitali și pot reporni economia acestei țări, dar nici măcar aceia nu sunt absorbiți și direcționați către ce trebuie. Revenind la „gaura neagră” din sistemul de pensii, sesizați ironia, adică la militarii care își pun viața lor în slujba noastră, calcule simple demonstrează că nu ei sunt povara bugetului național. Banii țării sunt risipiți pe pomeni pentru săraci, pe lefuri babane pentru mediocri utili care ne conduc și pentru indemnizații speciale acordate lunar trădătorilor de neam. Militarii români s-au jertfit în ultimele decenii, pe fronturi din toată lumea, mai ales în Orientul Mijlociu, pentru ca astăzi să fim sub umbrela NATO și a articolului 5. Altfel aveam soarta Ucrainei, stimați telespectatori. Lor le suntem datori pentru că azi suntem protejați de un acord pe care Putin încă se teme să îl încalce.

Să nu mergem după fenta celor care ne înveninează împotriva armatei, mai ales în acest context dramatic pe care îl trăim cu toții. Să fim atenți și să nu mușcăm mărul otrăvit al propagandei, care se agață de orice doar pentru a ne destabiliza. Un studiu realizat cu puțin timp înainte de startul războiului arta că România se afla pe locul 41 în topul celor mai puternice armate din lume. Avem un număr relativ mic de trupe, dar excelent instruite, nu suficient de bine dotate, dar cu experiență de neprețuit pe câmpul de luptă. Acest lucru însemnă că avem o armată mult mai bine pregătită comparativ cu vecinii din Ungaria care sunt pe locul 55 și cu vecinii bulgari care sunt pe locul 67.

În prezent, Armata Română are 68.500 de militari activi, potrivit unui raport din 2021. Salariul unui soldat pentru anul 2022 sau solda de funcție este de 2.500 de lei pe lună, conform legii, dar veniturile sale sunt rotunjite cu sporuri, prime și indemnizații. La vârful ierarhiei militare, șeful Statului Major General câștigă o soldă de funcție de 10.880 de lei, care înseamnă de peste patru ori salariul de bază minim brut. Oricum, mult mai puțin decât îmbuibații care au dormit și dorm la adăpostul unor funcții călduțe și care ne-au vândut la bucată, ori au închis ochii și s-au făcut părtași la nedreptățile suferite de acest popor. Când vorbim de pensiile militare, aici îi includem și pe cei de la SPP, SIE ori STS, care sunt sub același jurământ față de patrie și de fiecare român.

Să lăsăm, dragi români ipocrizia, mai ales voi, cei de la putere! Nu înghițim retorica voastră, a celor care nu ați găsit bani pentru majorarea veniturilor pentru popor, dar pentru „soldații” de partid- primari, aleși locali, șefi de consilii județene, ați votat cu două mâini salarii mai mari. Stâlpii care au susținut această țară au fost armata și biserica. Astăzi asistăm la atacuri în rafală la cele două mari pietre de temelie pe care s-a construit țara. Nu putem asista pasivi la distrugerea identității noastre! Trebuie să luăm atitudine și să blocăm aceste tentative prin care se dorește tăierea rădăcinilor noastre. Suntem generația care nu își mai permite pași greșiți, altfel vom rămâne în istorie drept românii care au lăsat să piară o națiune.

Am primit o țară la cheie, dar nu suntem în stare să păstrăm măcar ce ne-au dăruit cu preț greu înaintașii. Iar pentru cei de la care am luat cu împrumut țara ce le dăm înapoi? Ruine și datorii, pe care nici măcar nepoții nepoților noștri nu le vor putea achita? Așadar, dragii mei, să judecăm drept chiar dacă stăm strâmb și să ne binecuvânteze bunul Dumnezeu cu tărie și minte limpede, ca să luăm deciziile prin care să salvăm această țară minunată. Altfel, cei care vin după noi vor ajunge să plângă cu lacrimi grele și amare la mormântul unei Românii pe care noi am lăsat-o să se stingă. Iar primul pas ar fi acela sa ne alegem liderii care dovedesc că iubesc cu adevărat acest popor. Deocamdată nu i-am identificat, dar sunt convinsă că și în partidele aflate la guvernare, ori în cele din opoziție, mai sunt români pentru România. Iar patriotismul nu se mimează la televizor și nu se trâmbițează. Să nu ascultăm zgomotul, ci mai degrabă liniștea. Să nu mai girăm circul fără pâine și să înțelegem că unica șansă de salvare o reprezintă un sistem de educație puternic. Iar miracolul are nevoie de timp. El nu se va produce peste noapte, ci treptat, în ani.

Prin educație, România are șansa unei modernizări accelerate. Chiar și pe plan mondial, cu câteva excepții, sistemul de învățământ este unul arhaic. La noi în țară, de câteva decenii, nu s-au făcut reforme importate pentru acest sector fundamental. Ne-am blocat în organizarea desfășurării anului școlar! Vedem că an de an, România pică examenul la educație și nu pare că ar vrea să se schimbe! Copiii stau ore întregi în clase neechipate corespunzător, scriu după dictare și sunt sufocați cu o programă școlară învechită și care nu îi pregătește pentru viitor. Învață mot a mot concepte pe care nu le înțeleg și pe care, de cele mai multe ori, nu știu să le aplice în viața de zi cu zi, iar mersul la școală este, pentru o bună parte dintre ei, o povară. România dă corigența la educație de mulți ani. Legea a fost schimbată de zeci de ori și aproape treizeci de miniștri au ieșit în față cu lecțiile nefăcute.

Studiile recente arată că 40% dintre elevii români sunt analfabeți funcționali, adică știu să citească un text, dar nu îi înțeleg sensul. Starea jalnică a sistemului educațional de la noi pare să nu fie o preocupare pentru aleși. Reformele sunt introduse sau abandonate mai repede decât pot fi puse în aplicare. Stimați aleși, vin cu câteva exemple concrete pentru voi. Poate așa putem face ceva pentru copiii noștri abandonați în nepăsare, de decenii.

Învățământul finlandez este gratuit. Diferențele între cei mai slabi și cei mai buni elevi sunt foarte mici. În clasa a 9-a, elevii decid ce studii să continue, sfătuiți de un consilier. La liceu ajung cei mai buni elevi și au ca discipline obligatorii finlandeza, matematica și engleza. Celelalte domenii le aleg în funcție de ceea ce își doresc să facă în viitor și de ceea ce le place. Aceștia primesc și o grilă de notare, astfel încât să știe cât să învețe la disciplinele la care nu se descurcă. Deci da, vedem că se poate. Dar la noi nu. Încă!

Am speranța vie că putem să punem piciorul în prag și să schimbăm ceva, să renaștem România. Spun să o renaștem pentru că viitoarele generații sunt cele care ne duc mai departe ca societate. Dacă se aliniază și planetele, de ce nu ne-am alinia și noi? Și decât să dați bani grei la oamenii de partid, de ce nu ați da, stimați aleși, salarii decente și pentru dascăli, părinții acestui popor? Deja se sună adunarea în piață iar românii aunță proteste ale sărăciei. Așa că, a venit vremea să mai și munciți, dragi guvernați, nu doar să tranzacționați iluzii pentru un popor care se deșteaptă cu fiecare zi în care voi dormiți! Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit, stimați telespectatori, să facem România suverană! 

Un editorial scris de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir