Alexandru Rafila îl tolerează pe Raed Arafat, dar nu prea: „Suntem în stare de alertă, nu de urgență. Măsurile medicale trebuie implementate de Ministerul Sănătății”

„Nu am avut ocazia să vorbesc cu domnul Arafat. Țin să precizez că nu toate deciziile, ci unele anume vor fi mutate la minister, care are și disponibilitatea legală pentru ala ceva. Suntem în stare de alertă, nu de urgență, deci măsurile medicale trebuie implementate de Ministerul Sănătății. Domnul Arafat lucreaza foare bine la transportul pacienților, la la coordonare, dar măsurile de săntate publică sunt la minister. O propunere a Institutului de Sănătate Publică a fost respinsă de o structură din Comisia Tehnic CNSU, unde medicii au votat într-un fel, iar cei care nu au astfel de studii au votat în alt fel. Nu trebuie să se mai întâmple astfel de lucruri. Eu am lansat dezbaterea în spațiul public și sper ca domnul Arafat să fie deschis dialogului, dar țin să menționez că nu are nicio legătură cu impiedicarea evenimentului organizat de noi. Totuși, dacă în anumite situații se poate permite organizarea unui eveniment, trebuie să lași organizarea și altor evenimente identice”, a declarat pentru REALITATEA PLUS Alexandru Rafila.

„DSU şi-a făcut foarte bine treaba în România şi domnul doctor Arafat este un foarte bun profesionist (…) dar politica de sănătate şi sănătate publică o face Ministerul Sănătăţii. Măsurile de sănătate publică trebuie luate de Ministerul Sănătăţii. Nu se poate ca aceste măsuri cu impact pe sănătatea publică să fie aprobate de o altă structură, ia MS să răspundă…”, a afirmat, miercuri, Alexandru Rafila, întrebat dacă ia în calcul demiterea lui Raed Arafat.

Ministerul Sănătății, exclus aproape complet din deciziile de sănătate publică privind pandemia

Ministerul Sănătății a fost exclus aproape complet, anul acesta, din deciziile privind restricțiile impuse în diverse perioade ale pandemiei. Acest lucru a devenit foarte vizibil mai ales după plecarea lui Nelu Tătaru de la conducerea instituției, în iarna trecută, și venirea echipei USR-PLUS.Deciziile privind restricțiile impuse în România din cauza pandemiei sunt luate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), condus până acum de Florin Cîțu și Raed Arafat și aprobate apoi prin Hotărâre de Guvern. Ele sunt propuse de un Grup tehnico-științific din cadrul CNSU, din care face parte un reprezentant al Ministerului Sănătății, reprezentanți ai INSP, DSP, medici.

De asemenea, Ministerul Sănătății nu a avut, pe tot parcursul campaniei de vaccinare, niciun cuvânt de spus nici în privința acesteia. De la bun început, campania de vaccinare a fost gestionată de CNCAV (condus de Valeriu Gheorghiță), comitet aflat în subordinea directă a fostului premier Florin Cîțu. Singurul rol al Ministerului Sănătății a fost să asigure plata personalului din centrele de vaccinare. Atât în mandatul lui Vlad Voiculescu, cât și al Ioanei Mihăilă, dinspre Ministerul Sănătății s-au auzit acuzații la adresa premierului și a Ministerului Finanțelor că, deși au fost ceruți, banii pentru plata personalului din centrele de vaccinare au întârziat luni întregi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *