Alfred Simonis: „Nu există niciun pericol ca România să intre într-un război” , 5 februarie 2024 Simonis a fost întrebat dacă este nevoie de un alt program de voluntariat pentru Armata română în momentul de faţă.”Aţi văzut poziţiile reprezentanţilor conducerii PSD. Trebuie să fim responsabili în declaraţii şi populaţia să rămână liniştită, pentru că suntem membri NATO, suntem într-o zonă în care există, e adevărat, la graniţă un conflict, dar nu există un pericol iminent în România. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fim pregătiţi pentru orice scenariu întotdeauna. Un stat responsabil e pregătit pentru orice scenariu, dar nu există un pericol iminent în acest moment cu privire la un război care să implice şi România mai mult decât e implicată oricum România în ajutarea Ucrainei. (…) Nu există niciun pericol de implicare a României într-un război”, a spus Simonis, la Palatul Parlamentului.El a precizat că nu este un proiect de lege, nici la Camera Deputaţilor, nici la Senat, pe tema pregătirii României în caz de război.Preşedintele interimar al forului legislativ a menţionat că deputaţii şi senatorii din comisiile de apărare vor avea o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale.”E o invitaţie care se întâmplă la începutul fiecărei sesiuni, mai mulţi miniştri se întâlnesc cu comisiile de specialitate la începutul sesiunilor pentru a stabili priorităţile legislative. Asta nu înseamnă că în cadrul acestei întâlniri între cele două comisii de apărare de la Cameră şi Senat şi reprezentanţii Ministerului Apărării nu se vor purta discuţii inclusiv despre ceea ce s-a spus în spaţiul public zilele trecute”, a explicat Alfred Simonis. Comunicate noi Stiri
S-a deschis circulația pe Lotul 1, Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Pitești! Anunțul ministrului Grindeanu 21 aprilie 2022 „Lucrările au fost finalizate cu o lună mai devreme față de termenul contractual.- Cu o lungime de 18,5 km (Robănești – Piatra-Olt), acest lot al #DEx 12 va asigura și ocolirea orașului #Balș.- Evitarea tranzitării localității va scurta timpul de deplasare pe relația #Craiova, va elimina aglomerația din oraș și… Read More
Telefon cu cameră de 50 MP și 5G, disponibil la un preț imbatabil! Are Android și multe funcții utile 5 martie 2025 Xiaomi a anunțat oficial noul Poco M7 în India, un smartphone care aduce o combinație atractivă de specificații solide și preț accesibil. Dispozitivul este, de fapt, o variantă rebranduită a modelului Redmi 14C, dar vine cu promisiunea a patru ani de actualizări de securitate și este disponibil exclusiv prin Flipkart. Read More
Putin a inițiat o mutare majoră: Finanțele Rusiei și-au schimbat direcția, dar există un mare pericol 25 ianuarie 2023 După invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, mai multe pachete de sancțiuni economice ale Statelor Unite și Europei au lovit Moscova. Odată cu asta, Vladimir Putin a inițiat o schimbare strategică majoră, prin mutarea economiei țării spre est, mai precis spre China. Ponderea afacerilor Rusiei cu Beijingul a… Read More