Alte nereguli semnalate în noua lege a pensiilor: ”Va crea o uriaşă inechitate pentru peste 20.000 de angajați” , 9 iulie 2024 Sindicaliştii Federaţiei Sindicatelor SILVA au avut marţi, 9 iulie, o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministerului Muncii în care au reclamat o serie de inechităţi în noua lege a pensiilor, prin care s-au eliminat unele condiţii speciale pentru o parte dintre silvicultori. Comunicate noi Stiri
Percheziţii de amploare în Cluj, într-un dosar de trafic de droguri. Doi bărbaţi au fost arestaţi 3 noiembrie 2022 Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore, ulterior fiind arestate preventiv. Din cercetări a reieșit că, din 2021 și până în prezent, cei bănuiți ar fi procurat și comercializat către diverși consumatori, droguri de risc și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. În urma perchezițiilor, au fost… Read More
E al doilea cel mai bogat român, dar ar putea primi pe gratis bunurile proprietate publică 21 noiembrie 2022 Guvernul Ciucă discută în ședința de marți un proiect de hotărâre pentru recunoașterea Fundaţiei Țiriac ca fiind de utilitate publică, potrivit agendei publice a executivului. Fundația a fost înființată de miliardarul Ion Țiriac, unul dintre cei mai bogați români. Care este motivul pentru care guvernul vrea să acorde acest statut… Read More
Pisicile nu au suflet, bă! Și nici cățelușii suflețel! Nu au, mânca-le-ați coada!/ Pe mine cine mă apără de bazaconii? 22 octombrie 2023 “Vai ce drăguță e, vai câte știe să facă! Vai ce superbitate e!” Și astfel de aberații sunt torent. Pisica nu face nimic. Mai mult, nu are suflet. Câinele, oricât de devotat, poate fi dresat, agasant, dar nu are nici el suflet. Și-n general câinele spre deosebire de pisică, câinele… Read More