Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Ambasada Federației Ruse acuză ministerul român al Apărării. MApN spune că sunt afirmații nefondate

, 14 decembrie 2024

Cum platforma InfoRadar este destinată corectării informațiilor eronate sau false apărute în spațiul public pe subiecte care țin de domeniul militar, credem că este un format cât se poate de potrivit să analizăm aceste acuze și să corectăm, de ce nu, propriile noastre informații, dacă identificăm erori în transmiterea lor.

În ce constau, concret, acuzațiile?

Comunicatul ambasadei Federației Ruse spune: „Referitor la afirmația nefondată a Ministerului Apărării Naționale al României conform căreia Rusia ar folosi minele marine „în atacurile ilegale asupra infrastructurii portuare ucrainene” din Marea Neagră, clarificăm încă o dată”. După care urmează un expozeu referitor la minele marine care amenință siguranța traficului din Marea Neagră și care, spun diplomații ruși, „nu au nicio legătură cu Rusia”.

Înainte de a identifica în ce context ar fi fost făcute afirmațiile nefondate de către MApN, observăm că ambasada Federației Ruse la București ține să corecteze doar un aspect legat de mijloacele folosite în atacuri (minele marine), nu și faptul (evident, de altfel, după regulile dreptului internațional) că atacurile executate asupra infrastructurii portuare ucrainene ar fi ilegale, ceea ce reprezintă o premieră pentru diplomația rusă.

Care este contextul din care au fost extrase aceste „afirmații nefondate”?

În 11 octombrie, Ministerul Apărării Naționale al României a emis comunicatul de presă nr. 417, cu titlul „Ministrul apărării naționale și ambasadoarea SUA au vizitat Baza Militară 99 Deveselu”. În cadrul acestui comunicat, ministrul român al apărării este citat cu următoarea afirmație:

„Din păcate, ca urmare acțiunilor agresive ale Rusiei, Marea Neagră s-a transformat, dintr-un spațiu al cooperării și comerțului liber, într-o zonă de război. Minele marine, dronele sau fragmentele de drone folosite în atacurile ilegale asupra infrastructurii portuare ucrainene, care au căzut pe teritoriul național, sunt pericole de securitate cu care ne confruntăm în mod direct [subl. ns.]. Angajamentul României, alături de aliații noștri, pentru asigurarea securității în regiunea noastră este de neclintit.”

Ce rezultă din analiză?

Este evident că fragmentul subliniat în citatul de mai sus a generat reacția diplomaților ruși.

Orice vorbitor de limba română cu studii elementare de gramatică poate să înțeleagă faptul că fraza evidențiată reprezintă o enumerare de elemente egale ca semnificație și importanță, despărțite prin virgulă.

Mai pe înțeles, principalele „pericole de securitate cu care ne confruntăm în mod direct” sunt două: (1) „minele marine” și (2) „dronele sau fragmentele de drone folosite în atacurile ilegale asupra infrastructurii portuare ucrainene, care au căzut pe teritoriul național”.

Credem că este cât se poate de clar că acest enunț nu a acreditat ideea că forțele ruse ar fi atacat porturile ucrainene cu mine marine.

La fel de evident este și faptul că acest comunicat nu a făcut nicio referire la proveniența minelor marine care reprezintă o amenințare pentru traficul naval din Marea Neagră. Românii au, pentru situații de acest gen, un proverb legat de adevărurile rostite de gura păcătosului.  

Ca o paranteză necesară, această amenințare este cât se poate de reală, 107 mine fiind, până în prezent, identificate și neutralizate de forțele navale ale statelor riverane.

 Ce concluzii se pot trage?

Pe baza argumentelor prezentate mai sus, putem constata că afirmațiile din comunicatul MApN care au atras atenția ambasadei ruse nu sunt, sub nicio formă, nefondate.

Este cât se poate de clar (și pentru noi, și pentru ambasada Federației Ruse la București, așa cum constatăm) cine a transformat regiunea Mării Negre într-un teatru de război, cu consecințe tragice pentru poporul ucrainean și cu pericole și amenințări cât se poate de grave pentru securitatea regională și chiar globală.

Agresiunea ilegală, nejustificată și profund imorală a Federației Ruse împotriva Ucrainei și consecințele acesteia nu pot fi justificate sau acoperite de nicio formă de propagandă oficială sau încercări de manipulare informațională.

Comunicate noi Stiri

Navigare în articole

Previous post
Next post

Related Posts

Prima întâlnire Blinken-Lavrov de la invazia Rusiei în Ucraina / Mesajul pe care oficialul american i l-a transmis ministrului rus

2 martie 2023

Secretarul de stat american Antony Blinken și ministrul rus de Externe Serghei Lavrov s-au întâlnit joi pentru prima dată de la invazia Rusiei în Ucraina, în marja reuniunii G20 din India. Conform unui oficial al Departamentului de Stat al SUA, cei doi au vorbit mai puțin de 10 minute, scrie…

Read More

Șeful Pentagonului nu va participa la reuniunea de la Ramstein pe tema războiului din Ucraina. Ce s-ar ascunde în spatele absenței sale

3 aprilie 2025

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, nu va participa la viitoarea reuniune cu 50 de state pentru coordonarea sprijinului militar destinat Ucrainei, pentru prima oară de la crearea acestui format de cooperare, au declarat mai mulţi oficiali europeni şi un responsabil american, citaţi joi, 3 aprilie, de portalul Defense News.

Read More

Unul dintre cele mai grele examene din România. Doar 25% dintre candidați reușesc. Explicațiile profesioniștilor din domeniu

7 mai 2024

Pentru admiterea în anumite profesii este nevoie de examene, în anumite cazuri multe și grele. Asta se întâmplă în cazul celor care se pregătesc pentru admiterea în profesia de avocat sau de magistrat – deci pentru a deveni judecător sau procuror.

Read More

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Echipamente Sportive Artimex
Echipamente Sportive Artimex

Categorii știri

  • Administratie publica (1.461)
  • Afaceri / Comert (2.148)
  • Arhitectura / Design (174)
  • Arta / Divertisment (350)
  • Auto / Moto (1.861)
  • Banci / Asigurari (14.085)
  • Comunicate noi (137.847)
  • Comunicate top (34)
  • Educatie / Cultura (391)
  • Finante / Contabilitate (6.300)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (391)
  • Institutii publice (3.904)
  • Internet (314)
  • IT / Comunicatii (245)
  • Logistica / Transport (1.812)
  • Magazine online (111)
  • Media / Publicitate (344)
  • Monden / Lifestyle (2.530)
  • Politica (7.054)
  • Resurse umane (218)
  • Sanatate (455)
  • Sport (530)
  • Stiinta / Cercetare (767)
  • Stiri (136.483)
  • Turism (88)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Digital wallet
  • Horoscop zilnic
  • Implant dentar Bucuresti
  • Retete de slabire
  • Stiri pe surse
  • Taxi Heathrow

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2025 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ | WordPress Theme by SuperbThemes