ANPC a găsit produse expirate din 2022 la restaurantul din Reghin Webpress, 9 februarie 2025 „Este clar că afacerile acestor antreprenori lasă de dorit. Interesul lor este doar câştigul, pereclitând de fiecare dată siguranţa şi sănătatea cetăţeanului. Comisarii ANPC au prelevat probe din mâncăruri, au sigilat bucătăria, au evacuat personalul care lucra în bucătărie. S-au depistat doar în timpul controlului peste 50 de kg de preparate, care au fost sigilate, produse cu termenul depăşit din 2022, mă refer la sosuri de ciocolată şi alte produse, (…) mobilier nespecific în bucătărie, o bucătărie ruginită, produse neservite care urmau să fie servite.(…) Autoritatea Naţională pentru Protecţia a Consumatorului doar aseară a aplicat amenzi de 25.000 lei şi a dispus oprirea temporară de prestări servicii până la remedierea acestora, în prima fază”, a transmis Cristian Popescu. El a subliniat că, în acest caz, cercetările continuă şi duminică, urmând să fie luate măsuri drastice. „Cuantumul maxim al prerogativelor legale de care dispune Autoritate Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vor fi aplicate ad literam. În mandatul meu, în cadrul ANPC, îmi doresc să respect legea. Nu mă interesează cine sunt prietenii, nu mă interesează ce funcţii au în societate, nu mă interesează dacă sunt implicaţi în politică şi nici dacă îşi sprijină afacerile pe pionii politici. Siguranţa consumatorilor este prioritatea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului sub mandatul meu.”, a adăugat preşedintele ANPC. Preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a dispus sâmbătă seara ca echipe de comisari din Mureş şi Bistriţa să efectueze acţiuni de control la restaurantul unde a avut loc Balul Însuraţilor din Reghin. Autorităţile din judeţul Mureş au activat sâmbătă seara Planul roşu de intervenţie după ce peste 30 de persoane au acuzat greţuri şi vărsături, la Balul Însuraţilor din Reghin, o manifestare ajunsă la ediţia a XVI-a. ‘La ora 20:20, la nivelul judeţului a fost activat Planul roşu de intervenţie, iar la faţa locului a fost constituit un punct medical avansat pentru evaluarea stării de sănătate a persoanelor. În momentul de faţă, avem 39 de persoane evaluate plus şase. La faţa locului s-a deplasat autospeciala CBRN care a efectuat măsurători, rezultatele sunt zero, ceea ce exclude o posibilă intoxicaţie cu substanţe. Este posibilă o intoxicaţie alimentară”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, Alexandra Căluşeri. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş a precizat că, până sâmbătă, în jurul orei 23:30, 30 de persoane au fost transportate la CPU Reghin pentru investigaţii medicale şi şapte persoane sunt în evaluare în Postul Medical Avansat. La ediţia a XVI-a a Balului Însuraţilor de la Reghin au participat aproximativ 400 de persoane. Comunicate noi Stiri
Tsitsipas a câștigat un turneu, iar iubita lui, Paula Badosa, a reacționat imediat 6 august 2023 Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas (5 ATP, principal favorit) a câştigat turneul ATP 250 de la Los Cabos (Mexic), dotat cu premii totale de 852.480 de dolari, după ce l-a învins sâmbătă seara în finală, în două seturi, 6-3, 6-4, pe australianul Alex De Minaur (19 ATP, favorit nr…. Read More
Spargere la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galați! Hoții au forțat un geam termopan și au pătruns în birouri și în caserie 27 ianuarie 2023 Întrucât cele sesizate au fost constatate și de echipajul de poliție care s-a deplasat, în cel mai scurt timp, la fața locului, s-a constituit o echipă formată din polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale și specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic Galați, care au efectuat cercetarea la fața locului. Din verificările… Read More
Români înșelați de moldoveni prin achiziția de criptomonede și acțiuni. Prejudiciu uriaș realizat prin site-uri false 8 august 2024 Poliţia din Republica Moldova a reţinut 12 persoane dintr-un grup infracțional care organiza activități de înșelătorie online. Zeci de români au fost convinși să investească în criptomodenede și acțiuni prin intermediul unor platforme de tranzacţionare online, iar escrocii le furau datele bancare. Read More