ARMATA va introduce vaccinarea anti-Covid obligatorie pentru militari! În ce țară se întâmplă

Ministerul apărării de la Berlin a confirmat o informație publicată de blogul militar german Augen Geradeaus care afirma că oficialii și reprezentanții militarilor au ajuns la un acord luni noaptea pentru ca vaccinul anti-Covid să fie adăugat pe lista vaccinurilor obligatorii pentru forțele armate.

Luni existau 1.215 de cazuri active de COVID-19 în rândul militarilor și al angajaților civili din ministerul apărării. 

Institutul Robert Koch, agenția guvernamentală responsabilă de combaterea bolilor infecțioase, a raportat marți că în ultimele 24 de ore numărul de noi infecții cu coronavirusul a crescut cu 45.326 de cazuri în timp ce 309 persoane și-au pierdut viața din cauza COVID-19.

Germania se apropie de pragul de 100.000 de victime cauzate de coronavirus, numărul total al acestora ajungând la 99.433.

Departamentul de Stat al SUA a îndemnat americanii să nu călătorească în Germania din cauza situației epidemice și să se asigure că sunt vaccinați cu schema completă dacă decid totuși să o facă.

Unele landuri germane au început în ultimele zile să înăsprească restricțiile pentru nevaccinați și i-au îndemnat din nou să se imunizeze împotriva coronavirusului.

Însă o minoritate semnificativă coagulată în jurul mișcării ”Querdenker” (gândire laterală) se opune vaccinării, determinându-l pe ministrul sănătății Jens Spahn să lanseze un avertisment sumbru luni.

”Până la sfârșitul acestei ierni cam toată lumea din Germania (…) va fi fie vaccinată, vindecată sau moartă”, a declarat acesta.

În jur de 68% din populația totală de 83 de milioane de locuitori a țării a fost imunizată cu schema completă a unui vaccin anti-Covid, semnificativ sub pragul minim de 75% stabilit de guvern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *