AUR anunță când va fi depusă moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu 2 Webpress, 24 februarie 2025 „Sperăm, așa cum am spus pe multe ori, ca întreaga opoziție, inclusiv USR-ul, să semneze sau, dacă nu semnează, să voteze această moțiune de cenzură. Noi le-am lăsat timp celor de la USR timp de o săptămână să se gândească, să cumpănească bine și să hotărască dacă vor sau nu ca guvernul Marcel Ciolacu să plece”, a declarat Peiu. Senatorul AUR spune că votul pentru moțiunea de cenzură va avea loc, cel mai probabil, săptămâna viitoare. „Probabil că moțiunea de cenzură va fi votată săptămâna viitoare. Cred că dacă parlamentarii, atât cei de la USR, cât și unii dintre cei de la putere care sunt acum sub presiunea alegătorilor lor, care le reproșează modul în care se guvernează, vor vota această moțiune, săptămâna viitoare acest guvern ar putea să plece sau cel puțin să rămână interimar să nu mai poată să facă rău dând ordonanțe de urgență ilegale și imorale”, a susținut Petrișor Peiu. Acesta a declarat că tergiversarea procedurii de îndepărtare a Guvernului permite comiterea unor noi abuzuri din partea puterii „Au apărut excepții la ordonanța trenuleț, care se pare că este nou mod de guvernare. Înghețăm pentru toată lumea cheltuielile, dar unora care sunt mai aproape de noi le dăm voie să cheltuiască”, a afirmat senatorul AUR. AUR a anunțat inclusiv un protest de amploare în data de 1 martie împotriva guvernului investit de președintele demisionar Klaus Iohannis. „Este un protest la adresa modului catastrofal în care este guvernată țara și trebuie privit în conjuncție cu moțiunea de cenzură. Avem, cu alte cuvinte, o acțiune foarte fermă și clară, de a-l trimite pe Marcel Ciolacu după Klaus Iohannis”, a precizat liderul senatorilor AUR. Petrișor Peiu a susținut că motivația românilor care vor participa la protest va fi dată de intoleranța față de abuzurile și ilegalitățile comise de actuala guvernare. „Poporul român nu mai acceptă ilegalitățile și abuzurile actualei coaliții de guvernare, nu mai acceptă interferențe în procesul legislativ, nu mai acceptă să li se spună pe cine au dreptul să voteze și pe cine nu, și nu mai acceptă abuzuri de genul anulăm alegerile”, a mai susținut Petrișor Peiu. Comunicate noi Stiri
Zelenski e gata să negocieze soarta orașului Mariupol pentru a salva soldații rămași acolo: „Inamicul ne depășește numeric de zece ori” 21 aprilie 2022 „Suntem pregătiţi să organizăm o sesiune specială de negocieri la Mariupol. Pentru a-i salva pe băieţii noştri, (batalionul) Azov, soldaţi, civili, copii, vii şi răniţi. Pe toată lumea”, a scris pe contul său de Twitter Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. „Suntem gata să venim oricând cu Mihailo… Read More
Mister în cazul casei jefuite de Revelion în Sibiu, în timp ce proprietarii erau în vacanță. ”100% e cineva care ne cunoaște” 4 ianuarie 2025 Vacanța de Revelion a fost una cu ghinion pentru o familie din Sibiu. În timp ce oamenii erau plecați din oraș, casa le-a fost jefuită, iar paguba se ridică la 50.000 de euro. Acum, anchetatorii trebuie să dea de urma făptașilor. Read More
30 de milioane de euro din PNRR pentru licee, pierduți de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Ce acuzații aduc cei care au scris proiectele de finanțare 11 iunie 2024 O serie de licee românești cu profil agricol riscă să rateze investiții pe fonduri europene de 30 de milioane de euro în total, alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), avertizează marți, 11 iunie, platforma de consultanță SMIS, care acuză autoritățile de „incompetență”. Read More