Autorul CRIMEI ORIBILE din Drobeta-Turnu Severin, reținut. Procurorii susțin că victima a fost ucisă cu sălbăticie , 20 septembrie 2022 Un bărbat a fost reţinut de procurorii mehedinţeni după ce şi-a ucis fiul, trupul fără de viață al acestuia fiind descoperit în apartamentul său din Drobeta Turnu Severin. În prezent, bărbatul este urmărit penal pentru omor. ”În noaptea de 18/19 septembrie, în timp ce se afla în apartamentul comun din Drobeta Turnu Severen, inculpatul M.M. a aplicat mai multe lovituri cu toporul în zona capului şi cu cuţitul în zona gâtului fiului său M.T.G, care au dus la decesul acestuia”, se arată în tr-un comunicat al Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi. Potrivit sursei citate, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă. Comunicate noi Stiri
Agenția Fitch a revizuit perspectiva rating-ului companiei de stat Romgaz de la „stabilă” la „negativă” 24 decembrie 2024 Producătorul de gaze Romgaz, una din cele mai profitabile companii de stat, anunţă că Agenţia de rating Fitch Ratings Limited a revizuit perspectiva ratingului acordat companiei de la ‘stabilă’ la ‘negativă’ şi a confirmat rating-ul ‘BBB-‘ pentru Datoria pe Termen Lung a Emitentului (“Long-term Issuer Default Rating” – IDR). Read More
CONTROVERSAT. Cum scapă de probleme șoferii care consumă droguri: „Fapta nu e prevăzută de legea penală” 26 august 2023 Trei șoferi care au consumat droguri înainte de a se urca la volan, trimiși în judecată la Judecătoria Zărnești, au fost declarați nevinovați pentru că nu s-a dovedit că șoferii se aflau sub influența substanțelor la momentul opririi în trafic, iar în aceste condiții „nu sunt întrunite elementele constitutive ale… Read More
Ce face acum Oleksii Reznikov, fostul ministru ucrainean al Apărării în al cărui mandat instituția a fost vizată de un scandal de corupție, în plin război 13 aprilie 2024 Oleksii Reznikov, fostul ministru al apărării al Ucrainei demis de președintele ucrainean Volodimir Zelenski în 2023, a devenit noul director al Programelor de Securitate și Apărare din cadrul think-tank-ului Institutul ucrainean al Viitorului, relatează Ukrainska Pravda. Read More