Avion prăbușit într-o zonă muntoasă. La bord se aflau șase persoane , 21 ianuarie 2024 Autorităţile ruse au anunţat duminică deschiderea unei anchete după ce un avion care se crede că avea la bord şase persoane, inclusiv cetăţeni ruşi, s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă din nord-estul Afganistanului, informează AFP, potrivit Agerpres. „Un avion Falcon 10 înregistrat în Federaţia Rusă a dispărut de pe radar în seara de 20 ianuarie în timp ce se afla în spaţiul aerian al Afganistanului. Potrivit informaţiilor preliminare, la bord se aflau şase persoane – patru membri ai echipajului şi doi pasageri”, a transmis autoritatea aviaţiei civile, Rosaviaţia. Aceeaşi sursă a mai menţionat că avionul, fabricat în 1978 de societatea franceză Dassault Aviation şi aparţinând companiei Athletic Group LLC şi unei persoane particulare, efectua un „zbor medical pe ruta Gaya (India) – Taşkent (Uzbekistan) – Iukovski (Rusia)” şi „sunt în curs căutări pentru găsirea aparatului”. Agenţia de presă de stat RIA Novosti a indicat că este vorba de un zbor privat, plătit de un cetăţean rus care călătorea alături de soţia sa, tot de cetăţenie rusă, „imobilizată şi în stare gravă”. Procuratura rusă a anunţat deschiderea unei anchete pentru „încălcarea normelor de securitate soldată cu moartea prin neglijenţă a cel puţin două persoane”. Responsabili provinciali citaţi de Reuters şi AFP au anunţat mai devreme că un avion s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă din nord-estul Afganistanului, fără a putea face alte precizări dat fiind că accidentul s-a produs într-o regiune greu accesibilă, scrie Agerpres. Comunicate noi Stiri
IMAGINI EXCLUSIVE – Cum s-a bătut Anamaria Prodan cu Laurențiu Reghecampf: impresara, luată la pumni și palme de fostul soț – VIDEO 24 septembrie 2022 Au apărut primele imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf. IMAGINI EXCLUSIVE REALITATEA! Anamaria Prodan și fostul soț au ajuns, vineri seara, la secția de poliție din Snagov, după o bătaie la vila impresarei. S-au acuzat reciproc de agresiune și au primit ordine de protecție. Anamaria Prodan spune… Read More
Samsung aduce schimbări majore pentru accesorii. Noul Galaxy Z Fold7 va avea un stylus mai ergonomic și mai precis 26 februarie 2025 Samsung pregătește o actualizare importantă pentru S Pen-ul destinat Galaxy Z Fold7, care promite să îmbunătățească semnificativ experiența utilizatorilor. Dacă Galaxy S25 Ultra a fost criticat pentru reducerea unor funcții ale stylus-ului său, noile informații despre versiunea pentru viitorul model pliabil aduc o perspectivă mai optimistă. Read More
Comisia Europeană a aprobat achiziţia traderului german de gaze Uniper de către guvernul Germaniei 17 decembrie 2022 Comisia Europeană a aprobat vineri achiziţia traderului german de gaze Uniper SE de către guvernul de la Berlin, deschizând calea pentru naţionalizarea companiei care aproape s-a prăbuşit după ce Rusia a încetat să mai furnizeze gaze Europei, iar preţurile au crescut puternic Read More