Azilele groazei. Ministrul Muncii a trimis Corpul de Control – NEREGULI la 1.400 de dosare ale persoanelor cu handicap 6 noiembrie 2023 1.700 de dosare ale persoanelor cu handicap din Ilfov au fost verificate de Corpul de Control al ministrului Muncii. „În urma unei sesizări pe care Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a primit-o, am trimis Corpul de control la Ilfov acolo au fost identificate anumite nereguli. Au fost aduse la cunoştinţa organelor abilitate, urmează să intrăm în reevaluare la Institutul de Expertiză a Capacităţii de Muncă cu aceste dosare”, a spus ministrul Muncii la sediul central al PSD după şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului. Simona Bucura a menţionat că au fost verificate peste 1.700 de dosare şi au fost găsite nereguli la peste 1.400 dintre acestea. Comunicate noi Stiri
Frăția pensionarilor speciali – lovitură din străinătate. Cine sunt „părinții” pensiilor speciale și cum s-a adâncit scurgerea din banii românilor 7 ianuarie 2023 În 1997, printr-un proiect de lege al Guvernului condus de Victor Ciorbea, de la PNŢCD, când ministru al Justiției era Valeriu Stoica, de la PNL, se introduceau pensiile de serviciu pentru magistrați. Inițiativa a trecut pe repede-nainte prin Parlament, fără să existe stenograme sau date despre cum s-a votat.Câțiva ani… Citeste toata stirea
Ai probleme cu somnul? Iată trei ceaiuri care te vor ajuta să adormi mai repede 6 august 2024 Dacă te confrunți cu probleme legate de somn sau pur și simplu îți dorești să te relaxezi înainte de culcare, ceaiurile naturale pot fi o soluție excelentă. În acest articol, îți prezentăm trei ceaiuri naturale care te vor ajuta să adormi mai ușor și să ai un somn liniștit. 1…. Citeste toata stirea
Bulgaria a distrus „cantități uriașe” de vaccinuri împotriva COVID-19 expirate și contractul cu Pfizer o obligă să cumpere în continuare, spune ministrul sănătății 5 martie 2023 Ministrul interimar al sănătății din Bulgaria, Asen Medjdiev, a afirmat într-un interviu pentru televiziunea de stat din Sofia că, „în acest moment, nu există persoane” care să vaccineze populația. Potrivit oficialului, Bulgaria a distrus deja „cantități uriașe” de vaccinuri expirate, iar în acest an trebuie să mai distrugă încă 2,8… Citeste toata stirea