Bătaie cu pumni și picioare între membrii a două familii din Mogoșoaia. Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce a intrat cu mașina în 2 oameni , 20 februarie 2024 „La data de 17 februarie a.c., în jurul orei 02:01, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, la un imobil din comuna Mogoșoaia, a izbucnit un scandal între mai multe persoane. Polițiștii din Buftea și Mogoșoaia, împreună cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, s-au deplasat imediat la fața locului pentru efectuarea activităților din competență. Din primele verificări s-a constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, în cauză existând un conflict spontan între membrii a două familii, aceștia agresându-se fizic, reciproc, prin loviri cu pumnii și cu picioarele, dar și cu obiecte contondente, iar, la un moment dat, un bărbat, implicat în conflict, s-ar fi urcat la volanul unui autoturism și ar fi lovit de două ori gardul locuinței, precum și două persoane, respectiv un tânăr, de 19 ani și o femeie, de 49 de ani, după care a părăsit locul faptei. În urma conflictului, a rezultat rănirea a 3 persoane, acestea fiind transportate la o unitate medicală din București, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate”, a transmis poliția. Potrivit sursei citate polițiștii rutieri din Buftea l-au depistat pe bărbatul respectiv, pe o stradă din apropierea locului faptei și l-au condus la sediul Poliției Orașului Buftea, pentru cercetări. Bărbatul a fost testat cu aparatele din dotare, care au indicat o valoare de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat și un rezultat negativ la consumul de substanțe psihoactive, context în care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 990 de lei, conform OUG 195/2002, iar, ca măsură complementară, i-a fost reținut permisul de conducere, pentru 90 de zile. În cauză, în urma probatorului administrat, bărbatul de 35 de ani a fost reținut de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, care a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți, iar, la data de 17 februarie a.c., acesta a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, față de bărbatul respectiv. Cercetările sunt continuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de tentativă la infracțiunea de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. Comunicate noi Stiri
Categoria de pensionari care vor primi 2.000 de lei în plus, după recalculare 12 decembrie 2023 Potrivit ministrului Muncii, de la 1 septembrie 2024, pensia va crește cu 40%, dar vor exista și dublări ale venitului. Situaţia a fost dezbătută de pensionari pe forumurile de profil care au aplicat în cazul lor formula de calcul pentru determinarea cuantumului pe care îl vor primi după mult așteptata… Read More
Dorinel Munteanu, dezolat după un nou eșec: antrenorul se gândește la plecarea de la Sepsi 26 aprilie 2025 Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi OSK, în etapa a şasea a play-out-ului Superligii. Read More
Ambasada Ucrainei în România: Toate lucrările de dragare pe Dunăre desfăşurate de partea ucraineană vizează exclusiv întreţinerea căii navigabile 18 februarie 2023 ”Toate lucrările de dragare pe Dunăre, desfăşurate în prezent de către partea ucraineană, care sunt executate exclusiv în cadrul frontierei de stat a Ucrainei, sunt de natură operaţională curentă şi vizează exclusiv întreţinerea căii navigabile, adică asigurarea siguranţei navigaţiei prin menţinerea caracteristicilor tehnice actuale, precum şi eliminarea consecinţelor de colmatare… Read More